farmecul său sporește; nu va trece niciodată
în nimicnicie; ci va păstra încă un umbrar liniștit
pentru noi și un somn plin de vise încântătoare,
sănătate, vigoare și o respirație calmă.
Așadar, în fiecare dimineață, împletim
o centură înflorită să ne legăm de pământ,
în ciuda melancoliei, a inumanei penurii
de firi nobile, a zilelor triste, a tuturor căilor
bolnave și prea întunecate meșteșugite
pentru căutarea noastră: da, în pofida a toate,
o anume formă a frumuseții îndepărtează
giulgiul de pe spiritele noastre mohorâte."
(Endymion, păstor de o rară frumusețe care l-a rugat pe Zeus să-l lase să doarmă veșnic, ca să rămînă pururea tînăr. Zeus i-a împlinit voia. Văzîndu-l dormind, Artemis (Luna) s-a îndrăgostit de frumosul păstor pe care a început să-l viziteze, noapte de noapte, coborînd din înaltul cerurilor. Din iubirea lor s-au născut cincizeci de fete." - sursa: Mitologic (1969)
Nu citisem nimic de Keats, auzisem doar. Frumos vers, dar și mai mult m-am cucerit povestea mitologică. Mulțam de luminare. O zi frumoasa! ��
RăspundețiȘtergere