M-am trezit între ora beznelor și zori, căzută dintr-un vis pe-un strat de flori...
Prin perdele zăream scheletul corcodușului, strivind în maxilare câte-o stea, iar mierlele se fluierau ca bete...
Fusese noapte-aceea ce se târa în patru labe, gonind pe cineva iubit si detestat, un chip albit si mut, ales de sânziene s-adune inuri ude-n rouă, cămași ce duc cu ele vorbele cusute-n semne.
Ceasornic, inima îmi ticăia, căci ma grăbeam spre mine însămi, moment când din horă mă alesese un chip bătrân și-mi da să-mbrac camasa undă-n rouă...
Eram tot eu, de-atunci și, sunt și-acum, privită din jilțul judecății de apoi, acum când hora are fălci de fier si arc imi e grumazul făcut din roua cea mai densă.
"Deșteptați-vă, cântați de bucurie, voi cei ce sălășluiți în pulbere! Căci roua Ta este roua de lumină și din sânul pământului umbrele vor invia."
( Isaia 26:19 )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu