.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

marți, 19 ianuarie 2016

MARTIN PAGE:


"Am avut prieteni, prieteni adevarati, amici, colegi... Era placut. Persoane de care eram legat. Dar timpul, departarea, minciuna, inclinatia pe care o au unele plante de a se crede adulte crescand, egoismul, lasitatea, orgoliul, spiritul serios, ranile tacute, facute si primite, loviturile imbracate in zambete si indiferenta, din pricina tuturor acestor daunatori, nu mi-a mai ramas astazi nici unul. Si nu e trist. Faptul ca asta nu e trist este poate trist, dar, in sine, nu e trist. Nu mi-as dori prietenii care nu rezista presiunii timpului si a vietii, Nu exista o ruptura brutala, nici certuri dramatice, prieteniile noastre se sfarsesc natural, fara tipete, fara ciocniri vizibile. Putin cate putin, firele care ne leaga se taie, sunt atat de subtiri si de numeroase, incat nu ne dam seama; sunt fire de par prin care curge un amestec din sangele nostru. Intr-o buna zi, ne dam seama ca legaturile capilare sunt desfacute: prietenii nostri au devenit ceilalti. Oameni. Din cand in cand, gasesc pe robot mesaje din partea acestor disparuti care ma invita la mese cu fosti, la regasiri, la "Alo, ce-ai mai facut?" Pentru ca neaparat trebuie sa sa fi facut ceva, nu e de ajuns sa fii. Cel mai bine e sa fii ajuns cineva, de preferinta altcineva. Inainte nu erai aproape nimeni, doar tu insuti.(...) Ii iubesc pentru totdeauna, nu voi uita prietenia noastra. Dar nu ne mai vedem, nu mai impartasim nimic. Prietenia noastra a incetat sa mai respire; si chiar daca a fost asasinata, e vorba de o moarte naturala. Ca prieteni, au murit. E trist. Ca fiinte omenesti, sunt vii. E si mai trist. Dar nu fiintele omenesti le iubeam in ei, ci prietenii. Toate acestea au trecut, nu ma sunt adevarate. au ramas amintiri mai vii decat aceste reuniuni mortuare. Trebuie uneori sa ai curajul de a-i ucide pe toti cei pe care i-ai iubit si care, in ciuda tuturor aparentelor, se complica prin a ramane in viata fara sentimentele care ne uneau si ne hraneau cu una si aceeasi afectiune (...)"


art: Sofja Dzemidovich

2 comentarii: