.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

joi, 6 august 2015

Sarbatoarea Schimbarii la fata a lui Iisus Hristos

”Sarbatoarea Schimbarii la fata a lui Iisus Hristos mai este cunoscuta in popor si sub numele de Pobrejenie, existand numeroase traditii si obiceiuri legate de aceasta sarbatoare. Miercuri, 6 august, este celebrata o sarbatoare mare in calendarul crestin si anume Schimbarea la fata a Domnului Iisus Hristos. Este o sarbatoare importanta si in popor si cunoscuta sub numele de Pobrejenie sau Obrejenie, existand numeroase traditii si obiceiuri legate de aceasta sarbatoare religioasa. Iata cateva dintre acestea:

Traditii si obiceiuri de Sarbatoarea Schimbarii la fata a Domnului (6 august)
1. In popor, ziua Schimbarii la fata a Domnului este o zi speciala nu doar din punct de vedere religios, dar si fiindca este ziua sfanta care pregateste trecerea de la vara la toamna, ziua in care natura isi schimba vesmintele. Toamna incepe sa isi intre in drepturi incepand cu aceasta zi si putem observa acest lucru in frunzele care incep sa se ingalbeneasca, in apele care nu mai sunt atat de calde, in pregatirile pasarilor pentru a pleca in tari mai calde.
2. Mai mult, despre cei care pleaca in calatorie acum se spune ca vor rataci drumul de intoarcere acasa si vor mai putea ajunge inapoi acasa doar odata cu venirea berzelor. Astfel, ar fi bine sa amanati calatoria daca se poate…
3. Vremea in aceasta zi este un indiciu in sine despre felul anotimpurilor care vor veni. Daca vin ploi mari si bogate de Pobrejenie, atunci se asteapta ca in acea iarna sa ninga mult. Daca in schimb este soare, atunci toamna va fi una insorita, imbelsugata. Daca va fi nor si va ploua putin, atunci toamna va fi una mohorata.
4. Ziua Schimbarii la fata a Domnului este o zi sfanta care trebuie cinstita ca atare. Prin urmare, nu se lucreaza si nu se spala rufe in aceasta zi, dar nici nu se cauta galceava cu ceilalti. Se spune ca nu este bine sa ramai suparat sau certat cu cineva in aceasta zi daca nu vrei sa fii astfel tot timpul anului. Astfel, este de datoria fiecarui crestin sa se impace cu cel cu care a fost certat. In plus, despre copiii „proboziti” (mustrati) in aceasta zi se crede ca vor fi mustrati tot timpul anului.
5. In acelasi timp, cei care incalca traditia si necinstesc aceasta sarbatoare spaland rufe si aruncand laturile in gospodarie risca sa-si aiba gospodaria invadata de insecte. Cei care nu tin aceasta sarbatoare si fac diverse treburi in gospodarie vor fi galbejiti si ofiliti ca florile care incep sa se usuce si sa se ingalbeneasca in aceasta zi.
6. Gospodinele din sate duc primele roade ale viilor la biserica, pentru a fi binecuvantate, dupa care le impart pentru sufletul celor plecati. Este dezlegare la peste, vin si untdelemn in aceasta zi deci este bine sa dati de pomana celor sarmani caci va fi bine primit si pe lumea cealalta. In acelasi timp, in traditia populara, se crede ca cel care mananca struguri inainte de a fi sfintiti in ziua de 6 august isi „afuriseste” matele.
7. Se spune ca pana in aceasta sarbatoare anumite lucrari agricole precum cositul si facutul fanului trebuie neaparat incheiate. La fel, trebuie adunate si plantele tamaduitoare, bune de leac. Odata ce trece aceasta sarbatoare, se spune ca iarba imbatraneste, florile incep sa se treaca, fanul nu mai este pe gustul animalelor, iar plantele de leac incep sa-si piarda din puterile lor vindecatoare.
8. Femeile insarcinate care cinstesc aceasta sarbatoare vor avea parte de o nastere usoara si de prunci sanatosi.
9. O superstitie din batrani spune ca fetele nu trebuie sa se pieptane in aceasta zi. Precum iarba care nu mai creste, astfel nu vor mai creste nici coadele si cositele lor.
10. Interzise sunt si scaldatul in aceasta zi sau dormitorul afara, la lumina stelelor si sub bolta cerului, deoarece apele devin mai reci si cerbii vin de le spurca, iar vremea incepe sa se raceasca.
11. Mai mult, cei care se roaga cu credinta si incredere in puterea lui Dumnezeu sa scape de o patima care ii chinuie (alcool, tutun) au sanse mari sa fie ascultati si vindecati.
12. Exista si o superstitie mai sumbra asociata acestei sarbatori. In batrani, se spunea ca oamenii care nu reusesc sa isi vada umbra capului la rasaritul soarelui, in dimineata zilei de Pobrejenie, vor fi in pericol de moarte in cursul acelui an.”

Roxana Dobre, A.M.PRESS

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu