.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

sâmbătă, 11 iulie 2015

Emil Cioran – Arta de a fi Psiholog



”Arta de a fi psiholog nu se invata, ci se traieste si se experimenteaza, deoarece nu exista un complex de canoane care sa-ti dea cheia misterelor psihice, a structurilor diferentiale ale vietii sufletesti. Nu esti un psiholog bun daca tu insuti nu esti un subiect de studiat, daca materialul psihic nu ofera zilnic o complexitate si un inedit, care sa excite curiozitatea ta continua. Nu te poti initia in misterul altuia daca tu insuti n-ai un mister in care sa te initiezi.


Pentru a fi psiholog trebuie sa fii atat de nefericit incat sa pricepi fericirea si atat de rafinat incat sa poti deveni oricand barbar; iar disperarea in care traiesti sa aiba totdeauna atata ardoare, incat sa nu stii daca traiesti in pustiu sau in flacari. Proteic, polimorf, pe cat de centripet, pe atat de centrifugal, formele vietii sa se combine in tine atat de multiple si atat de complex, incat extazul pe care-l vei atinge sa fie estetic, sexual, religios si pervers. A fi psiholog inseamna a te invarti in fiecare moment in jurul axei tale. Aceasta este intaia conditie; a doua, este a avea atata mobilitate, incat celorlalte fiinte sa-ti fie atatea centre de gravitate cate poate avea o fiinta proteica.

Simtul psihologic este expresia unei vieti care se contempla pe sine in fiecare moment si care in celelalte vieti vede numai oglinzi. Ca psiholog, consideri pe toti ceilalti oameni parti din tine, franturi ale fiintei tale. Si in dispretul pe care orice psiholog il are pentru oameni este o secreta si o infinita autoironie. Nimeni nu face psihologie din iubire, ci dintr-o pornire sadica de a nulifica pe altul prin cunoasterea fondului sau intim, de a dezbraca de misterul care, asemenea unei aureole, nimbeaza pe celelalte fiinte.

Cum acest proces epuizeaza repede pe oameni, ei avand continuturi limitate, este explicabil de ce psihologul este acela care se plictiseste mai repede de oameni, pentru ca el este prea putin naiv pentru a avea prieteni si prea putin inconstient pentru a avea iubite. Niciun psiholog nu incepe prin a fi sceptic. Orice psiholog sfarseste insa prin a fi sceptic. Este, in acest sfarsit, pedeapsa naturii pentru acest violator de mistere, pentru acest suprem indiscret, care a pus prea putina iluzie in cunoastere, pentru ca, sa nu fi ajuns prin cunoastere la deziluzie. Putina cunoastere incanta; multa cunoastere dezgusta. Cu cat cunosti mai mult, cu atat vrei sa cunosti mai putin. Cine nu sufera din cauza cunoasterii, acela n-a cunoscut nimic.”

“Pe culmile disperarii” – Emil Cioran

- pictura: Montserrat Gudiol i Corominas




Un comentariu: