.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

marți, 12 mai 2015

Scrisoare (târziu) deschisă



„Să trăieşti, draga mea şi să fii bună, – să fii bună pentru ca să poţi fi fericită. 
Cei răi nu pot fi fericiţi. 
Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire, nu. 
Nu, pentru că mai întâi cei răi nu pot fi iubiţi şi-al doilea… al doilea… de! 
Norocul şi celelalte «pere mălăieţe», care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări asupra cărora n-ai nicio stăpânire şi nicio putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine-nfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea. 
Şi pregătirea este o operă de fiecare clipă, – când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie să o iei de la început. 
De aceea şi vezi aşa de puţini oameni fericiţi… 
Atâţi cât merită…
A, dacă nu ne-am atașa de imaginea noastră aşa, fără măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am minţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârşit, ne-am examina mai des şi mai cu nepărtinire (lesne de zis!), am ajunge să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate şi de necinste murdară, din care se îngraşă dobitocul ce se lăfăieşte în nobila noastră făptură. 
Se ştie că durerea e un minunat sfătuitor. 
Cine-i mai deschis la minte trage învăţătură şi din durerile altora.
Eu am mare încredere în voinţa ta. 
Rămâne să ştii doar ce să vrei. 
Şi văd c-ai început să ştii asta. 
Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ţi faci singură mustrări şi să cauţi singură drumul cel adevărat! 
Aşa, draga mea, ceartă-te de câte ori te simţi egoistă, de câte ori te muşcă de inimă şarpele răutăţii, al invidiei sau al minciunii. 
Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii şi suflet larg cu cei răi. 
Fă-te mică, smerește-te de câte ori deşteptăciunea te îndeamnă să strigi: «Uitaţi-vă la mine!».
Dar, mai ales, aş vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta: Să nu faci nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roşeşti. 
Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulţumire deplină, ca o conştiinţă curată.
Păstrează scrisoarea asta. 
Când vei fi de 50 de ani, ai s-o înţelegi mai bine. 
Să dea Dumnezeu s-o citeşti şi atunci cu sufletul senin de azi. 
Te îmbrăţişează cu drag, 
Al. Vlahuţă”.

sursa: drstoica.wordpress.com

Un comentariu:

  1. ce frumusete de scrisoare! emotionante rânduri si gânduri
    >:D< O zi frumoasa sa ai! ♥

    RăspundețiȘtergere