.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

vineri, 12 decembrie 2014

Sf. Nicolae Velimirovici



”Sufletul meu aleargă după adevăr, o Fiule al Adevărului, iar fuga sa nu are sfârsit si nici un cuvânt nu poate exprima epuizarea lui. Ar fi mai bine să fii în pace, suflete al meu, si să atragi adevărul la tine cu ajutorul păcii tale. Ce ai gândi tu despre cineva care ar spune la miezul noptii: ‘’Nu pot suporta să stau fără lumină, trebuie să alerg spre soare spre a aduce niste raze?’’ De ce să începi o cursă de o mie de ani când lumina e infinit mai iute decât tine si-ti poate cădea în poală în câteva secunde? Deschide-te către lumină, o, suflete, si lumina va intra în tine. Zidurile care stau între tine si adevăr si se înaltă ca niste munti colosali, pe care tu ai încercat să-i treci alergând până la epuizare, sunt propria ta creatie, si sunt mai plăpânde decât spuma albă a lacului. Cu adevărat, existenta acestor ziduri depinde de felul în care le privesti. Dacă n-ai voi să le vezi , ele nu ar exista. Odată am urmărit un pui în vârful unei table alergând în jurul unui cerc ce fusese desenat cu cretă albă. L-am urmărit mult timp alergând ici-colo si ezitând să sară dincolo de linia albă pe care el o percepea ca pe o creatură vie sau ca pe un zid înalt. Asa e si cu sufletul meu, mi-am spus necăjit, atunci când el crede că e privat de libertate fie de niste uriasi puternici, fie de niste ziduri înfricosătoare. De fapt, între temnita sa si libertate există doar o linie imaginară, mai subtire decât un fir de pai. Toate zidurile temnitei tale, o, suflete al meu, constau în teama ta fată de lume, de dorirea ta fată de lume si de gândurile tale despre lume. Toate aceste ziduri tu ti le-ai construit singur după informatiile simturilor provenite de la materialul oferit, material care este cu adevărat mai fragil ca spuma. La început n-aveai simturi, suflete al meu, si nu erai despărtit de adevăr. După ce ai orbit, ti-ai trimis simturile spre a vâna adevărul. Iar ogarii aceia au alergat si au prins vânatul cel mai apropiat si mai la îndemână, si aducându-l astfel stăpânului orb lupi, pe care el i-a mâncat de parcă ar fi fost vânat adevărat.
Nu alerga, suflete al meu, fiindcă e specifică simturilor alergarea. Slujitorii si robii aleargă, dar stăpânul rămâne linistit si în pace. Iată, în acel colt de pace adâncă si curătie feciorelnică rămas înlăuntrul tău, ochiul tău cel mai înainte de veci s-a deschis. Acest ochi nu vede zidurile temnitei tale, de aceea nici nu suie muntii care nu există. Acest ochi este Fiul Adevărului, Unul din Treime, Carele cârmuieste peste toată împărătia cerească, de Carele te-ai împiedicat vrând să fii al ‘’patrulea’’. Cu adevărat îti spun: ‘’un al patrulea’’ nu există nicăieri în tot ceea ce există. Numele lui este – nonexistent. Judecându-te si făcând pe clovnul cu mine, suflete al meu, te-ai transformat întru cel de-al ’’patrulea.’’ Toti oamenii tăi din lumea celor de-al ’’patrulea’’ vor arunca cu pietre în Fiul Adevărului. Fugi, biet suflet, fugi din lumea celor ’’de-al patrulea’’. Desprinde-te cu totul de ea, respinge-o, dispretuieste-o si pleacă-te dinaintea Adevărului Treimii Care-ti este dăruit prin Fiul Adevărului.
O, Doamne al Adevărului si al Vietii, ajută-mi sufletul să se închine înaintea Ta si să suspine: ’’Tu esti Fiinta mea, Viata mea si Adevărul meu, O, Iubite Fiu al Sfintei Treimi. Nu mai am nimic de respins ori de dispretuit, fiindcă de fapt nimic nu există înafara Ta. Ai milă de mine si mă primeste în bratele Tale’’

Rugăciunea LVI-a („Rugăciuni pe malul lacului”)

- icon: Andrei Rublev

Un comentariu:

  1. "...între temnita sa si libertate există doar o linie imaginară, mai subtire decât un fir de pai..."

    multumesc! >:D<

    RăspundețiȘtergere