Sufletul nostru-i asemeni apei: din cer se iscă, la cer se suie şi iar coboară către pământuri, veşnic altfel...
De sus ţâşneşte din stânci abrupte şuvoi curat, apoi se sparge în nori de spumă, se-nvăluieşte-n vuiet blând jos spre adâncuri...
De-apar în drumu-i stânci împotrivă, spumegă amarnic treaptă cu treaptă spre abis...
Pe paturi molcom şerpuie-n văile verzi şi-n lacul cel neted chipul îşi scaldă stelele toate...
Suflet al nostru, cum semeni tu apei, soartă a noastră, cum semeni cu vântul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu