”Textele biblice sunt dumnezeiesti in frumusete, in profunzime si in adevarul lor. Acestea sunt dumnezeiesti deoarece sunt rostite de Insusi Dumnezeu, deci sunt Cuvintele Lui. Asa stand lucrurile, interpretarea lor trebuie sa fie si ea - dumnezeiasca si nu omeneasca, in sensul ca intelesurile sunt cele pe care le-a dat Domnul si au fost descoperite si sfintilor in Traditia vie a Bisericii si nu sunt dupa mintea omului.
Acestia le-au talcuit pentru a fi intelese de oameni, insa luminati fiind de Duhul Sfant. Altminteri, pot fi rastalmacite "spre a noastra pierzare", daca in procesul acesta al decriptarii textelor sacre nu suntem asistati de lucrarea Duhului Sfant.
Si acest text unii "exegeti" il interpreteaza cu erori...
Serpii sunt vietati oarecum blestemate; chiar de la inceput, imediat dupa cadere, sarpele si-a primit osanda si pedeapsa de a se tari pe pamant ... "hranindu-se cu tarana in toate zilele vietii sale" (Facere 3,14). Bineinteles ca, el este si o prefigurare a celui rau, a diavolului care "a amagit pe femeie si a mancat" din pom, ea si barbatul ei.
Iata ca, acum, sarpele este dat de exemplu!? Ce-o fi cu spusa asta a Domnului?
Citind in continuare textul numit "Protoevangheliul" (Fac. 3, 15), acesta ne arata hotarirea lui Dumnezeu de a descoperi, chiar protoparinTilor, venirea unui Mantuitor, care " la plinirea vremii" (Galateni 4,4) se va naste din Fecioara Maria si va "zdrobi capul sarpelui". Sarpele nu este in relatii bune cu porumbelul, dusmanie este intre samanta lui si samanta ei, a femeii, numita "porumbita nevinovata". Cel care i-a zdrobit capul, adica Cel care i-a nimicit puterea si imparatia a fost Hristos Cel rastignit pe Cruce.
O prefigurare a acestei izbaviri din robia sarpelui amagitor o avem relatata in Sfanta Scriptura prin "sarpele de arama", inaltat in pustie pe crucea tau, in forma de T(litera tau, in lb. greaca), atunci cand iudeii se izbaveau de muscatura serpilor veninosi.
Deci, sarpele este un simbol cu semnificatie negativa, desemneaza o intruchipare a raului, insa putem vedea in el si un simbol al puterii de convingere, a unei forme de intelepciune care poate sa te salveze din situatii critice, a unui mod inteligent de a iesi cu bine din mainile raului, fara a fi rau si viclean ca el, ci dimpotriva de a fi sincer si nevinovat ca porumbelul.
Invatam supravietuirea in conditiile raului, cunoscand oarecum raul, insa nefolosindu-ne rau de rau, ci bine.
Expresia "nevinovati ca porumbeii" este foarte clara, usor de inteles. E limpede ca, aceasta pasare are o fire si un comportament care ne trimite cu gandul la ideea de nevinovatie, la puritate, la blandete, porumbeii fiind, in general cu penele albe si curate si cu o fire prietenoasa, domestica si fara rautate. Tot asa cand privim mieii sau oile, vedem lesne ce fire blanda au, cat de lipsite de agresivitate sunt aceste animale .
Porumbelul este un simbol frumos; el apare si in scripturile Vechiului Testament, in cartea lui Noe, aducand ramura de maslin, semn ca se aratase pamantul dupa potop...
El este si un simbol al pacii si al izbavirii, dar si al neprihanirii. Sfanta Fecioara este numita in acatistul ei, " porumbita cuvantatoare"; Mai tarziu, in Noul Testament apare ca imagine a Duhului Sfant, in teofaniile descrise la Botezul Domnului, ca semn al dumnezeirii, al luminii necreate, al vietii ce izvoraste din Facatorul tuturor "vazutelor si nevazutelor" si Creatorul firii "cuvantatoarelor si necuvantatoarelor", adica Dumnezeu-Tatal.
Acestia le-au talcuit pentru a fi intelese de oameni, insa luminati fiind de Duhul Sfant. Altminteri, pot fi rastalmacite "spre a noastra pierzare", daca in procesul acesta al decriptarii textelor sacre nu suntem asistati de lucrarea Duhului Sfant.
Si acest text unii "exegeti" il interpreteaza cu erori...
Serpii sunt vietati oarecum blestemate; chiar de la inceput, imediat dupa cadere, sarpele si-a primit osanda si pedeapsa de a se tari pe pamant ... "hranindu-se cu tarana in toate zilele vietii sale" (Facere 3,14). Bineinteles ca, el este si o prefigurare a celui rau, a diavolului care "a amagit pe femeie si a mancat" din pom, ea si barbatul ei.
Iata ca, acum, sarpele este dat de exemplu!? Ce-o fi cu spusa asta a Domnului?
Citind in continuare textul numit "Protoevangheliul" (Fac. 3, 15), acesta ne arata hotarirea lui Dumnezeu de a descoperi, chiar protoparinTilor, venirea unui Mantuitor, care " la plinirea vremii" (Galateni 4,4) se va naste din Fecioara Maria si va "zdrobi capul sarpelui". Sarpele nu este in relatii bune cu porumbelul, dusmanie este intre samanta lui si samanta ei, a femeii, numita "porumbita nevinovata". Cel care i-a zdrobit capul, adica Cel care i-a nimicit puterea si imparatia a fost Hristos Cel rastignit pe Cruce.
O prefigurare a acestei izbaviri din robia sarpelui amagitor o avem relatata in Sfanta Scriptura prin "sarpele de arama", inaltat in pustie pe crucea tau, in forma de T(litera tau, in lb. greaca), atunci cand iudeii se izbaveau de muscatura serpilor veninosi.
Deci, sarpele este un simbol cu semnificatie negativa, desemneaza o intruchipare a raului, insa putem vedea in el si un simbol al puterii de convingere, a unei forme de intelepciune care poate sa te salveze din situatii critice, a unui mod inteligent de a iesi cu bine din mainile raului, fara a fi rau si viclean ca el, ci dimpotriva de a fi sincer si nevinovat ca porumbelul.
Invatam supravietuirea in conditiile raului, cunoscand oarecum raul, insa nefolosindu-ne rau de rau, ci bine.
Expresia "nevinovati ca porumbeii" este foarte clara, usor de inteles. E limpede ca, aceasta pasare are o fire si un comportament care ne trimite cu gandul la ideea de nevinovatie, la puritate, la blandete, porumbeii fiind, in general cu penele albe si curate si cu o fire prietenoasa, domestica si fara rautate. Tot asa cand privim mieii sau oile, vedem lesne ce fire blanda au, cat de lipsite de agresivitate sunt aceste animale .
Porumbelul este un simbol frumos; el apare si in scripturile Vechiului Testament, in cartea lui Noe, aducand ramura de maslin, semn ca se aratase pamantul dupa potop...
El este si un simbol al pacii si al izbavirii, dar si al neprihanirii. Sfanta Fecioara este numita in acatistul ei, " porumbita cuvantatoare"; Mai tarziu, in Noul Testament apare ca imagine a Duhului Sfant, in teofaniile descrise la Botezul Domnului, ca semn al dumnezeirii, al luminii necreate, al vietii ce izvoraste din Facatorul tuturor "vazutelor si nevazutelor" si Creatorul firii "cuvantatoarelor si necuvantatoarelor", adica Dumnezeu-Tatal.
Interesant lucru, cum ne trimite Mantuitorul cu gandul la necuvantatoare, la sarpe si la porumbel. Pe semne ca, putem invata ceva si de la ele...A mai facut acest lucru si in vremea lui Iov, cand sunt date de exemplu si alte vietuitoare ale pamantului sau ale marii...de la care oamenii ar putea lua aminte spre folosul lor.
Ce putem invata de la sarpe; este acesta, cu adevarat intelept?
In primul rand, sarpele se ascunde. El sta pitit si nu se arata. Se fereste si de arsita soarelui, dar si de dusmanii sai. El sta nemiscat ore intregi, dand impresia ca este mort, insa daca viata ii este pusa in pericol, dispare cu cea mai mare repeziciune sau ataca. In general, are o culoarea a pielii care se confunda cu mediul si nu se manifesta cu stridente ca alte animale. Este aproape nevazut in mediul sau si nu face nici un zgomot, fiind foarte bine adaptat conditiilor in care traieste.
Peste toate aceste elemente care descriu comportamentul sau de reptila, un lucru important ce tine de supravietuire, este faptul ca-si pazeste foarte bine capul, capul care detine si cea mai redutabila arma a sa - muscatura veninoasa - mortala de cele mai multe ori.
De fapt, anihilarea unui sarpe se face prin prinderea capului sau sau lovirea capului. Capul este si cel mai vulnerabil punct al sau si cel mai virulent.
Tot asa si la om. Capul sau mintea omului poate fi intelepciune sau prostie. Intelepciunea mantuieste, nebunia pierde sufletul omului. Insa, intelepciunea nu inseamna viclenie, iar nevinovatia nu inseamna prostie sau naivitate.
Acest paradox, dimpreuna cu toate celelalte simbolurile ale sarpelui din alte culturi si civilizatii, trezeste curiozitati, impresioneaza si iata constituie tot atatea talcuri, trimiteri si exemplificari biblice!
Putine vietuitoare acefale sunt cunoscute pe Terra(scoicile, unele larve). Majoritatea au cap, insa cel mai bine putem invata sa ne pazim capul de la sarpe.
Pentru noi oamenii, capul este de fapt, mintea. Sunt si oameni cu minte putina sau fara minte sau care si-au pierdut mintile, cum se spune, pentru ca n-au pazit-o. De aceea, Parintii Bisericii si vorbesc foarte des de paza mintii, paza gandurilor si trezvia mintii. Aici putem fi vulnerabili sau puternici.
Sfintii sunt aureolati in jurul capului de nimburi de lumina, ca semn si simbol al puterii cugetatoare a mintii lor, aceasta aureola stralucitoare sugerand lumina Duhului Sfant care le-a luminat fiinta. Sfintii si-au indumnezeit mintea, prin rugaciune neincetata si gand la Dumnezeu, ajungand sa gandeasca ca Dumnezeu, adica dumnezeieste. Insa mintea daca sta pe afara, risipita in ganduri si nu se adaposteste in inima, devine vulnerabila. Invatam, acest lucru si de la sarpe. El cand sta incolatacit si isi ascunde capul in mijlocul spiralei care o formeaza din prelungirea corpului sau.
Mintea cand coboara in inima, unindu-se cu inima, prin rugaciune si aprofundare a trairii duhovnicesti devine puternica si ferita de imprastiere; ea se aduna inlauntrul inimii si se risipeste in afara mintii. Cand inima este curata si mintea devine curata, daca radacina este buna si roadele sunt bune, intrucat inima este radacina mintii.
"Invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre", zice Domnul(Matei 11,29) . Cum oare se intampla acest lucru? ...Simplu!
Omul fiind bland si smerit cu inima, Duhul Sfant aduce pacea, bucuria si linistea, asezandu-se peste sufletul omului si odihnindu-se peste inima lui, asa cum se aseaza porumbelul peste cuibul sau.
Daca inima e cuib de serpi, omul nu-si poate gasi odihna, iar Duhul Sfant fuge asa cum porumbelul, la cea mai neinsemnata miscare spre rautate a omului, isi ia zborul spre a nu fi prins sau ranit.
Acest lucru il stim de la Mantuitorul nostru Iisus Hristos, care a zis: "Caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile, adulterul, lacomiile, vicleniile, inselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia, usuratatea. Toate aceste rele ies dinauntru si spurca pe om." (Marcu 7,21-23).
Toate aceste "spurcaciuni" care ies pe gura sunt asemenea veninului de sarpe si ca muscatura lui si care-l "spurca pe om", facandu-l necurat ca sarpele.
Mintea este curata daca inima este nevinovata "ca a porumbelului" si fiind curata ea este si inteleapta "ca a sarpelui", care este cel mai inteligent dintre reptile.
Deci si mintea are o "simtire" si inima are o "intelegere" . De aceea, ele pot fi doua puteri ale sufletului care comunica armonios, avand aceste afinitati, de a fi una in alta, intrepatrunse. Expresiile "simtirea minti" si " inima intelegatoare" sau " cugetele inimii" folosite de Parintii filocalici nu sunt figuri de stil, metafore, ci realitati nevazute ale acestui univers tainic al fiintei umane.
Invitatia pe care ne-o face Domnul prin acest text: "Fiti intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii" (Matei 10, 16-22), nu este un indemn la viclenie, la perfidie, la simulare si disimulare, atribute viperine ale unei vieti reptiliene, ci dimpotriva este o chemare la nevinovatie, la neprihanire, la intelepciune si discernamant si la o paza a mintii si a vietii ferite de tot ce este necurat.
In aceasta cheie de interpretare se cuprind intelesurile acestui text si nu cum eronat rastalmacesc unii, justificand optiunile de a recurge la siretenie, la diplomatii fatarnice si la tot felul de tertipuri "inteligente", dar perfide, in a accede mai sus in cariera, in societate si in viata, in general.
De la porumbel invatam detasarea fata de cele de jos, apoi zborul si inaltarea spre cele spirituale, ceresti si dumnezeiesti, prin nevinovatie si viata curata, blandete, delicatete si nerautate, iar de la sarpe, invatam cum sa ne ferim de ce-i rau atunci cand suntem in primejdie de moarte, cum sa ne pazim mintea de ceea ce o poate vatama si cum vazand tarana in toate zilele, sa ne mutam privirea si cugetarea de la cele pamantesti la cele de sus si la intelepciune.”
Pr. Alin-Cristian Preotu
Ce putem invata de la sarpe; este acesta, cu adevarat intelept?
In primul rand, sarpele se ascunde. El sta pitit si nu se arata. Se fereste si de arsita soarelui, dar si de dusmanii sai. El sta nemiscat ore intregi, dand impresia ca este mort, insa daca viata ii este pusa in pericol, dispare cu cea mai mare repeziciune sau ataca. In general, are o culoarea a pielii care se confunda cu mediul si nu se manifesta cu stridente ca alte animale. Este aproape nevazut in mediul sau si nu face nici un zgomot, fiind foarte bine adaptat conditiilor in care traieste.
Peste toate aceste elemente care descriu comportamentul sau de reptila, un lucru important ce tine de supravietuire, este faptul ca-si pazeste foarte bine capul, capul care detine si cea mai redutabila arma a sa - muscatura veninoasa - mortala de cele mai multe ori.
De fapt, anihilarea unui sarpe se face prin prinderea capului sau sau lovirea capului. Capul este si cel mai vulnerabil punct al sau si cel mai virulent.
Tot asa si la om. Capul sau mintea omului poate fi intelepciune sau prostie. Intelepciunea mantuieste, nebunia pierde sufletul omului. Insa, intelepciunea nu inseamna viclenie, iar nevinovatia nu inseamna prostie sau naivitate.
Acest paradox, dimpreuna cu toate celelalte simbolurile ale sarpelui din alte culturi si civilizatii, trezeste curiozitati, impresioneaza si iata constituie tot atatea talcuri, trimiteri si exemplificari biblice!
Putine vietuitoare acefale sunt cunoscute pe Terra(scoicile, unele larve). Majoritatea au cap, insa cel mai bine putem invata sa ne pazim capul de la sarpe.
Pentru noi oamenii, capul este de fapt, mintea. Sunt si oameni cu minte putina sau fara minte sau care si-au pierdut mintile, cum se spune, pentru ca n-au pazit-o. De aceea, Parintii Bisericii si vorbesc foarte des de paza mintii, paza gandurilor si trezvia mintii. Aici putem fi vulnerabili sau puternici.
Sfintii sunt aureolati in jurul capului de nimburi de lumina, ca semn si simbol al puterii cugetatoare a mintii lor, aceasta aureola stralucitoare sugerand lumina Duhului Sfant care le-a luminat fiinta. Sfintii si-au indumnezeit mintea, prin rugaciune neincetata si gand la Dumnezeu, ajungand sa gandeasca ca Dumnezeu, adica dumnezeieste. Insa mintea daca sta pe afara, risipita in ganduri si nu se adaposteste in inima, devine vulnerabila. Invatam, acest lucru si de la sarpe. El cand sta incolatacit si isi ascunde capul in mijlocul spiralei care o formeaza din prelungirea corpului sau.
Mintea cand coboara in inima, unindu-se cu inima, prin rugaciune si aprofundare a trairii duhovnicesti devine puternica si ferita de imprastiere; ea se aduna inlauntrul inimii si se risipeste in afara mintii. Cand inima este curata si mintea devine curata, daca radacina este buna si roadele sunt bune, intrucat inima este radacina mintii.
"Invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre", zice Domnul(Matei 11,29) . Cum oare se intampla acest lucru? ...Simplu!
Omul fiind bland si smerit cu inima, Duhul Sfant aduce pacea, bucuria si linistea, asezandu-se peste sufletul omului si odihnindu-se peste inima lui, asa cum se aseaza porumbelul peste cuibul sau.
Daca inima e cuib de serpi, omul nu-si poate gasi odihna, iar Duhul Sfant fuge asa cum porumbelul, la cea mai neinsemnata miscare spre rautate a omului, isi ia zborul spre a nu fi prins sau ranit.
Acest lucru il stim de la Mantuitorul nostru Iisus Hristos, care a zis: "Caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile, adulterul, lacomiile, vicleniile, inselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia, usuratatea. Toate aceste rele ies dinauntru si spurca pe om." (Marcu 7,21-23).
Toate aceste "spurcaciuni" care ies pe gura sunt asemenea veninului de sarpe si ca muscatura lui si care-l "spurca pe om", facandu-l necurat ca sarpele.
Mintea este curata daca inima este nevinovata "ca a porumbelului" si fiind curata ea este si inteleapta "ca a sarpelui", care este cel mai inteligent dintre reptile.
Deci si mintea are o "simtire" si inima are o "intelegere" . De aceea, ele pot fi doua puteri ale sufletului care comunica armonios, avand aceste afinitati, de a fi una in alta, intrepatrunse. Expresiile "simtirea minti" si " inima intelegatoare" sau " cugetele inimii" folosite de Parintii filocalici nu sunt figuri de stil, metafore, ci realitati nevazute ale acestui univers tainic al fiintei umane.
Invitatia pe care ne-o face Domnul prin acest text: "Fiti intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii" (Matei 10, 16-22), nu este un indemn la viclenie, la perfidie, la simulare si disimulare, atribute viperine ale unei vieti reptiliene, ci dimpotriva este o chemare la nevinovatie, la neprihanire, la intelepciune si discernamant si la o paza a mintii si a vietii ferite de tot ce este necurat.
In aceasta cheie de interpretare se cuprind intelesurile acestui text si nu cum eronat rastalmacesc unii, justificand optiunile de a recurge la siretenie, la diplomatii fatarnice si la tot felul de tertipuri "inteligente", dar perfide, in a accede mai sus in cariera, in societate si in viata, in general.
De la porumbel invatam detasarea fata de cele de jos, apoi zborul si inaltarea spre cele spirituale, ceresti si dumnezeiesti, prin nevinovatie si viata curata, blandete, delicatete si nerautate, iar de la sarpe, invatam cum sa ne ferim de ce-i rau atunci cand suntem in primejdie de moarte, cum sa ne pazim mintea de ceea ce o poate vatama si cum vazand tarana in toate zilele, sa ne mutam privirea si cugetarea de la cele pamantesti la cele de sus si la intelepciune.”
Pr. Alin-Cristian Preotu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu