.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

sâmbătă, 9 martie 2013

“Trupul tău nu a fost conceput pentru abstractizările iubirii de la distanță. Trupul tău tânjește după mai mult.”

Atunci când ești crescut în cultura vestică, există mari șanse să gândești emoțiile ca evenimente foarte personale.
Le localizezi înlăuntrul granițelor unei persoane, limitându-le la mintea și trupul acesteia.
Atunci când vorbim despre emoții, folosirea adjectivelor posesive trădează această concepție.
Vorbim despre “anxietatea mea”, “mândria lui” sau “interesul ei”.
Urmând această logică, iubirea pare să aparțină persoanei care o simte.
Definirea iubirii ca emoție pozitivă contestă această percepție. Iubirea înflorește și reverberează între și printre oameni – în cadrul relațiilor interpersonale – și de aceea aparține tuturor părților implicate și țesăturii metaforice care-i unește, chiar dacă temporar.
Mai mult decât orice altă emoție pozitivă, iubirea nu aparține unei singure persoane, ci unei perechi sau unui grup de oameni. Iubirea sălășuiește în interiorul conexiunilor pe care le creăm.”
“(…)În mod evident, încerci să stai conectat cu celălalt atunci când distanța fizică te ține departe de persoana pe care o iubești. Folosești telefonul, e-mailul și, din ce în ce mai des, SMS-ul sau facebook.
Și simți că este important să faci asta.
Cu toate acestea, trupul tău, sculptat de forțele selecției naturale de-a lungul mileniilor, nu a fost conceput pentru abstractizările iubirii de la distanță de tipul XOXO și LOL.
Trupul tău tânjește după mai mult.
“(…)Conexiunile reale sunt piatra de temelie a iubirii și cel dintâi motiv pentru care iubirea nu este necondiționată, ci necesită în schimb un comportament particular.
Nici abstractă, nici mediată, conexiunea reală este fizică și se desfășoară în timp real.
Are nevoie de prezențele senzoriale și temporale ale trupurilor. Principalul mod de manifestare al conexiunii senzoriale, susțin oamenii de știință, este conexiunea directă prin contact vizual.
Alte forme ale contactului senzorial în timp real – atingerea, vocea, sau oglindirea gesturilor – pot și ele, fără îndoială, să conecteze oamenii și, din când în când, să se substituie contactului vizual.
Cu toate acestea, contactul vizual poate fi foarte bine considerat principalul declanșator al sentimentelor de apartenență și unitate “într-un singur trup“.”
“(…)La nivelul rezonanței pozitive, micro-momentele de iubire sunt practic identice indiferent dacă acestea înmuguresc între tine și un străin sau între tine și sufletul tău pereche.
Sau între tine și un bebeluș sau între tine și cel mai bun prieten. Diferența esențială între iubirea față de persoanele intime și iubirea față de oricare altă persoană care îți este apropiată este frecvența trăirilor.
Petrecere a mai mult timp împreună crește șansele să te înfrupți din micro-momentele de rezonanță pozitivă.
Iar aceste micro-momente au puterea de a te schimba.”
 
(Câteva scurte fragmente din Iubirea 2.0, cartea psihologul american Barbara Fredrickson.)
 

2 comentarii: