.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

duminică, 3 februarie 2013

"Labirintul" lui Dan Ioanitescu


 "De ce am crede că adevărul nu ni se îngăduie să-l primim, cât mai degrabă mi s-ar părea mai firesc să înţelegem că nu ne permitem noi înşine să ni-l îngăduim.

De ce?
Pentru că ne este frică să ieşim din zona de confort, din ceea ce se zice şi se crede în mod uzual, din pricina unui imaginar care nu ne aparţine. Au avut alţii grijă să ne zică până unde avem voie să ne împingem imagi
naţia şi cam care sunt marginile labirintului. Au făcut-o măiastru prin religie, filozofie sau „spiritualitate”. Labirintul însă este atât de vast, încât, cine zice că a ajuns la ieşire... probabil că se înşeală sau mai grav, minte...

Sigur, o parte din drumurile din Labirint le parcurgem împreună, dar drumurile acelea nu ne sunt proprii. Ele sunt trasate de imaginaţia altora înaintea noastră cu promisiunea deşartă că duc spre ieşire. Doar când ajungi pe cont propriu, şi fără tovarăşi de drum, pe o cale necunoscută, atunci deabia realizezi grozăvia neputinţei şi a deşertăciunii. Altfel putem să învârtim toată ziulica la vorbele altora: că ce-a zis Buddha, că stai să vezi Iisus ce-a zis, d-apoi nici Osho nu era mai puţin informat....

Şi dă-i, şi dă-i... cu înţelepciunea altora, că a noastră stă pitită de frica rizibilului şi a penibilului... Mai bine un copy-paste sănătos decât o părere personală, nu!?"


de Dan Ioanitescu

 ( Grafică de Marcel Chirnoagă.)

10 comentarii:

  1. Intortocheate sun caile Domnului..... dar trebuie sa le parcurgi singur! :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. ...cum facem dintr-o poveste un concept de "viata"

      Ștergere
  3. Păi da, are dreptate cu zona de confort. Eu recunosc că la mine se aplică. Acum vreau confort. Îmi ajunge cât am trăit pe muchie de cuţit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...inca un concept,pe care tre sa mi-l explic :D

      Ștergere
  4. absolut impotriva!
    intrarea in labirint nu e singulara, e atat de aproape MAMA de parca am fi siamezi, apoi oricum nu putem lua decizii majore cu exceptia ordinului dat militareste, cu voce tare, "oaaaaa oaaaaaa", in traducere "vreau lapte!"...
    de cum ne mijesc mugurii cunoasterii sorbim tot ceea ce primim si cautam, febrili... Firul Ariadnei, sau al lui Buddha, sau al lui Iisus sunt optiuni, la fiecare intersectie avem libertatea, din pacate suntem vesnic nemultumiti, cand sunte, dusi de mana "tipam "vezi? e vina ta, ai crezut ca stii ce e bine pentru mine", daca suntem lasati sa alegem tipam "da` nu mi-ai spus nimic, m-ai lasat, necopt, printre lupii cu zambete pe fata"...
    "doar cand ajungi singiur" - aceasta este singura parte de text cu care sunt de acord, pentru ca asta e realitatea, din clipa in care MAMA isi retrage dendritele de pe noi ramanem singuri... restul vietii e poiana lui iocan, mai o barfa, mai un blog dar estenta e singuratatea, cel de langa noi (in cazul fericit al existentei) este doar un camarad de drum, dorit, ce-i drept, dar care nu poate modifica nimic din traseul de zbor...
    "calea necunoscuta" e strigatul neputintei, al insingurarii opace, pentru ca asa ceva nu exista decat daca te crezi ombilico de`l mondo, calea e una singura, si din toate caile labirintului ne adunam, in final, pe aceeasi iesire...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Drumul intortocheat al labirintului meu "exterior" nu poate duce, în cele din urmă, decât la moarte...
      :))) La ce mi-ar folosi un "fir", pentru ca poarta de intrare e diferita de cea de iesire. ( Teseu a iesit pe unde a intrat )
      Din punctul meu de vedere, omul este un animal si...ceva in plus. Si nu tre sa separam aceste "parti". Un minim de constiinta nu poate face fata animalului...asa ca tre sa-i descoperim puterea ( pathos), sa-l folosesc creativ folosindu-ma de minte si de puterea de procesare a creierului meu ( inca o putere :logosul ). Odata inteles "animalul", ii inteleg legile inerne, inteleg miscarea instinctelor...si mai capat o putere - a relatiei cu mine insami si cu ceilalti ( ethos )...Si cu cele "trei", nu-mi ucid animalul , doar il asimilez ca sa ies din acest labirint ( ai dreptate Vasile !) pe aceeasi, singura iesire...Si eu singura !

      Ștergere
  5. Pe scurt şi la obiect, viaţa asta e un mare şi-mpuţit rahat, care începe prost şi se termină execrabil.
    :))))))))
    Domnu', de ce-mi faci vânt în depresie, mmm? Ai impresia că aş fi vrut să ies?
    (Neah, ce rost ar avea?!)
    :)))))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu voi afla ce mi-a fost Viata, abia cand voi muri...Pana atunci ma las in seama cunoasterii tacute a trupuli meu intelegandu-i legile cu ajutorul umilei mele minti :D

      Ștergere