STĂRILE DE AGREGARE

"Sunt necesare cateva referiri de dicţionar.
Material - care aparţine realităţii obiective, existand independent de conştiinţă şi in afara ei.
Materia - categorie filosofică ce desemnează realitatea obiectivă independent de conştiinţă şi reflectată de aceasta.
Stare de agregare - fiecare din stările sub care se pot prezenta substanţele avand rezistenţe diferite la deformările mecanice şi termice.
Flogistic - substanţă inexistentă născocită de alchimişti pentru a explica focul.

Familiare sunt stările solidă, lichidă, gazoasă, plasmatică. Ele se invaţă la şcoală. Rostul lor a fost sau urmează să fie inţeles in ordinea in care omul s-a ciocnit de ele in natură: bolovanul, ploaia, vantul, focul, ştirea, dorinţa, tristeţea, fericirea, gandul.
Acum 4000 de ani chinezii recunoşteau cinci stări de agregare: metal(solid), pămant(amorf), apă(lichid), aer(gazos), foc(plasmă). Pană acum 30 de ani savanţii mapamondului recunoşteau doar trei: solid, lichid, gazos.
Plasma este o substanţă alcătuită din particule neutre atomi, precum şi din electroni, ioni negativi şi ioni pozitivi. Posedă o bună conductibilitate electrică, are o temperatură ridicată şi emite radiaţii electromagnetice, in special lumină. Ex. flacăra, coloana fulgerului, substanţa soarelui etc.
Plasma este clasificată după temperatura la care se găseşte in plasmă rece, caldă, fierbinte.
Nu ne putem duce prea departe cu gandul fiindcă ne putem mumifica.

Celelalte stări ale materiei nu se invaţă la şcoală ceea ce ne obligă să le descoperim singuri. Recunoscut sau nu brevetul va fi romanesc, ca şi in alte cazuri: stiloul lui Petrache Poenaru, insulina lui Paulescu, aerodina lui Coandă, cibernetica după Odobleja, fuzeta inelară a lui Constantin Bursuc, palinca, programele de inobilare genetică a oamenilor desfăşurate de zei şi deconspirate de Victor Toni Moldovan, ţigările Carpaţi, vizualizarea meridianelor energetice cu tecneţiu radioactiv (dr. Virgiliu Bagu din Galaţi).
Cu autori recunoscuţi sau nu, romanii contribuie cu folos in contul patrimoniului planetar, avem o experienţă bogată şi avem de unde risipi căci "Izvorul limpede nu seacă, chiar dacă bea din el un bou" (Cincinat Pavelescu).

Toate stările de agregare indeplinesc o condiţie de bază: se pot transforma dintr-una in alta, intr-un sens sau in celălalt, la schimbarea unor condiţii.
Dirijorul se numeşte presiune, temperatură, sugestie.
Vom face o listă cu termenii ce desemnează transformările.
Incepem să scriem in listă termeni deja acceptaţi şi cunoscuţi: topirea, pulverizarea, lichefierea, evaporarea, arderea respectiv stingerea, condensarea, cristalizarea, solidificarea.
In cazul in care concepţia noastră este antrenată să accepte, odată cu transformarea asistăm concomitent şi la o schimbare de densitate.
Stările de agregare pot coexista sau se pot elimina reciproc in funcţie de distanţa la care se găsesc pe scara densitaţilor.
Cele apropiate tind să se amestece (lichidă cu gazoasă, ceaţă).
Cele depărtate să se respingă sau, să se anihileze reciproc, rapacitatea dintre materie şi antimaterie, implodarea.
Sunt situaţii in care stările de agregare nu mai stau la rand pentru transformare, ci fac salturi din solid in gaz ca naftalina. Sau fac punţi intre ele ca sarea de bucătărie care trage apă din umiditatea aerului pană ajunge soluţie. Alteori umiditatea din atmosferă se transformă direct in gheaţă, bruma, chiciură).
Completăm lista: sublimarea, delicvescenţa, brumarea, chiciurarea.
Dacă intr-un lichid care curge docil printr-un tub se formează un mediu depresionar, bulele de gaz apar instantaneu din lichid şi lovesc pană la distrugere pereţii conductei.
Ca in Biblie: Bate şi ţi se va deschide. Notăm: cavitaţia.
Dacă pe un solid incandescent cad picături de lichid, instantaneu contactului se opune o peliculă gazoasă ivită ca din intamplate la faţa locului. Calefacţia.

Cand un concept trece din starea de idee in starea de proiect zicem că s-a concretizat, iar cand proiectul devine obiect, spunem că s-a materializat, deci inregistrăm două schimbări ale stării de agregare.
Invers, cand un fenomen din natură este studiat şi este transpus prin parametrii săi intr-un model matematic, trece in stare de informaţie, apoi in stare de idee prin ideaţie.
Deci se abstractizează progresiv.
ADNul este şi materie şi informaţie, deci este şi corpuscul şi undă. Unda duce o informaţie pe care o fixează material prin molecule de substanţă.
Molecula de ADN serveşte la memorarea planului de construcţie a materiei superior organizată, numită materie vie.
Dar cine ţine minte molecula de ADN?
Evident o stare de agregare de rang superior adică un concept sau o idee.
Ideea este deci un agregat de informaţii deci o stare de agregare a materiei.
Completăm in listă: concretizarea, materializarea, respectiv informatizarea, ideatizarea adică abstractizarea.
 Să urmărim dansul transformărilor, sau dansul lui Shiva, cum ii place să -l numească Osho.
Gheaţa trece in apă, deci se decorporează, apa trece in aer.
Vantul inteţeşte focul, care topeşte metalul, dar il lasă tot metal, căci vaporii de metal sunt o specialitate.
Apa topeşte metalul, il transformă in pămant de flori ruginindu-i aroganţa.
Apa stinge focul, focul fierbe apa, vantul evaporă apa.
Focul topeşte metalul, arde pămantul, evaporă apa, rarefiază aerul, sparge moleculele. Cand focul se retrage sau işi diminuează intensitate energia caştigă in densitate, devine materie şi prinde chiar contur intrupandu-se.
Cererea determină oferta.
Nevoia determină gandirea, iar gandirea recepţionează ideea.
Materializată, devine soluţie salvatoare, şi dă şansa de supravieţuire.
Cere şi ţi se va da. Noi notăm in listă: gandirea.
Radiaţia emite particule, plasma generează fotoni, fotonii stimulează fotosinteza, care organizează materia şi produce hrană intreţinand viaţa. Cu preţul creşterii densităţii, deci prin intrupare şi al scăderii drastice a frecvenţei de vibraţie. De la frecvenţa radiaţiei, pină la frecvenţa regnului uman. O mare oboseală.
Intunericul stimulează ideaţia, lumina o risipeşte.
Notăm : inspiraţia.
In corpul omului trebuie să fie intuneric precum e in cosmos.
Cand un flux masiv de fotoni traversează organismul, corpul se apără cu o cortină pigmentară de melanină, bronzandu-se.
Radiaţia calcă totul in picioare şi trece prin orice; inteţeşte focul, dezmembrează solidul, dezorganizează lichidul, disipă aerul.
Radiaţia distruge materia, implicit dezorientează informaţia, seamănă moarte in toate direcţiile. Notăm in listă: radiaţia .
Pentru a se menţine şi a reveni la viaţă informaţia este salvată pe suportul altei stări de agregare, insensibilă deci transparentă la lungimea de undă respectivă.
Apa se arhivează pentru salvare in gheaţă, aburul se va regenera din apă.
Obiectul, din proiect. Ideea, din concept.
Viaţa cuprinde toate regnurile mineral, animal, vegetal, uman, angelic agregand toate stările solid, lichid, gazos, plasmatic, eteric, mental.
Viaţa şi moartea sunt deci două stări de agregare ale materiei.
Cand moare omul işi dă duhul.Viaţa trece in moarte şi duhul pleacă, integrandu-se categoriei sale. Electronul revine din excitaţie pe orbita de unde plecase, atomul caştigă in stabilitate şi se eliberează o particulă, işi dă protonul.
Moartea revine la viaţă, corpul primeşte duh sfant, reinvie, atomul primeşte un electron, se ionizează. Motorul electric este conectat la curent, primeşte duh de viaţă şi se invarte.
Bobul moare, planta se naşte.
Tristeţea se transformă in fericire, prea multă veselie adică fericire inseamnă euforie şi prefaţează tristeţea, deci şi fericirea şi tristeţea sunt stări de agregare ale energiei, materia fiind doar o zonă limitrofă, de dicţionar, definită arhaic prin densitate, adică prin masă.
Dar masa, după cum ştim, s-a devoalat in energie de aproape un secol.
De aceea se şi spune stare de fericire sau stare de tristeţe, dar numai in limba romană!
Fericirea este un varf potenţial de stare, ca orice varf este instabil şi cade in tristeţe, care şi ea este un maxim abisal, ce nu se poate conserva.
Apa este fericită cand poate curge, de prea multă fericire se evaporă, cand ii lipseşte această libertate se intristează şi ingheaţă.
Tristeţea este grea, fericirea te face să zbori, deci se reflectă in variaţia de densitate.
Rasul este tonic, el imprimă corpului o vibraţie benefică, şi reflectă starea de fericire, plansul este o stare de tristeţe. Se poate trece uşor dintr-una in alta.
Parghia nu mai este temperatura ci temperamentul.
Rasul şi plansul sunt deci stări de agregare ale materiei, transformarea se dirijeajă prin sugestie.
Se spune a ajunge de rasul lumii, adică intr-o stare de plans!
Deci reversibilitate maximă.
"Il vede azi, il vede mani/Astfel dorinţa-i gata/El iar, privind de săptămani/ii cade dragă fata."(Luceafărul, M Eminescu)
Ideea se obiectivează in iubit, sentimentul ajunge dorinţă, dorinţa se transformă in emoţie, se ajunge la dragoste şi inevitabil se materializează la propriu.
Completăm lista intristare, inveselire, emoţionare, indrăgostire.

Electronul gravitează in jurul nucleului cu o viteză de cca 1000 km pe secundă. Această viteză poate spori dacă distanţele dintre atomi sunt micşorate printr-un mijloc oarecare. Mişcarea de rotaţie a electronilor face ca atomul să pară o sferă compactă cu proprietăţi de tip densitate, duritate, frecare la alunecare oferindu-ne iluzia de solid, lichid, gazos etc.
Cand electronii excitaţi energetic radiază de fericire, işi ies din orbită.
Şi pentru ei fericirea este scurtă, după un timp se intamplă invers, işi pierd din vigoare, cad trişti inapoi pe orbită, post coitum omne animal triste, se emite cum spuneam o particulă, percepută ca radiaţie.
Aceleaşi principii se regăsesc la toate nivelele.

Comunicarea ideilor se poate face la acelaşi nivel, fără schimbarea stării de agregare prin transfer telepatic sau decăzand prin mărirea gradului de condensare energetică, prin limbaj, deci prin cuvinte. Cuvantul este aşadar factor primordial de comunicare atunci cand comunicarea a coborat ca nivel de agregare, sub idee. Inţeles corect cuvantul poate reanvia ideea pe care o transportă.
In plan spiritual cuvantul devine sentiment şi afectează corpul energetic ca apoi pe măsura condensării gandurilor in fapte să fie afectat şi corpul fizic al omului.
Faptul este o opinie solidă cum spune Osho.
Oprirea cascadei idee, gand, emoţie, faptă adică răzgandirea, poate avea loc prin iertare, renunţare, pocăinţă, rugăciune ceea ce determină oprirea, devierea, diminuarea sau returnarea efectelor, un fel de corectură inainte de a se ajunge la faza pe corpul fizic.
Viteza de cădere şi cea de revenire poate fi mai mare sau mai mică in funcţie de gradul de puritate al spiritului fiecăruia.
Cu cat vitezele sunt mai mari, cu atat timpul scurs de la gand la faptă, timpul de implinire, este mai scurt: secunde, minute, ore, zile permiţand conexiunea cauză efect.
Să numim această mărime faptibilitate in analogie cu vizibilitatea. Cu cat efectul trenează mai mult cauzei, luni, ani, vieţi conexiunea devine mai dificilă chiar improbabilă, faptibilitatea este mai mică. Cu cat vizibilitatea este mai mare cu atat putem scruta spaţiul pe o distanţă mai mare.
Este un fel de cerc vicios, poate primul, cei buni sunt favorizaţi, cei răi sunt dezavantajaţi.
Al doilea ar urma să fie
(Matei 25,29)"Pentru că celui ce are i se va da şi va avea din belşug, dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are"

Parametrul comun definirii tuturor transformărilor enumerate şi implicit al stărilor de agregare enunţate nu este densitatea aşa cum am fost obişnuiţi, ci cauzele densităţii adică lungimea de undă şi frecvenţa de vibraţie a oscilaţiei.
Creşterea densităţii este insă responsabilă de scăderea fluidităţii, condiţie a vieţii, care nu se poate diminua sub nivelul care să asigure nutriţia.
Distribuţia hranei şi energiei se asigură prin capilaritate, osmoză, respiraţie sau pompare şi se vehiculează apă, soluţii, aer sau sange.
Acceptand că toate clasificările stărilor de agregare au ca numitor comun vibraţia, vom inţelege repede că noţiunea materie a devenit locală, desuetă şi provizorie ca şi flogisticul de altă dată.
Nimic nu este scop in sine, totul este şi releu şi efect şi cauză, concomitent.
Dar care ar fi sursa ideilor? De unde ne vin ele?
Aparatul de radio işi dă toată silinţa caraie, paraie, ţiuie, piuie, clipeşte din beculeţe, şi cateodată chiar funcţionează. Este sigur că nu va putea niciodată, nici cand e nou-nouţ şi bun-bunuţ, să facă mai mult decat să recepţioneze o emisiune. Nu va putea in veci să-şi redacteze singur buletinul de ştiri sau să-şi stabilească grila de programe. Are legături la antenă, la priza de alimentare şi la priza de pămant. Are şi libertatea de a se defecta cand se oxidează sau ruginesc circuitele.
Nu există alt mecanism decat cel simplu şi cunoscut deja:
Picăturile vin din starea de vapori, gheaţa ia naştere din starea de picături.
Nici omul nu este nimic altceva decat un receptor. Cu mult mai multe legături şi cateva grade de libertate.
Pentru a pricepe acest lucru Dumnezeu i-a permis lui Marconi să descopere aparatul de radio şi să incaseze premiul Nobel.
Nietzsche nu a avut această şansă. Partizan al ideii de materie omniprezentă şi tutipotentă el a postulat "Dumnezeu este mort".
Dacă s-ar fi referit la YHWH poate avea dreptate. Dar a fost repede contrat de fizicieni, deoarece materia se prezintă inşelător ca inertă, moartă, ea fiind de fapt animată continuu de vibraţie.
Ceea ce noi vedem, atingem sau gustăm este in fapt o viziune agregată a complexului de vibraţii in nesfarşitele interferenţe la care simţurile din dotare nu ne permit accesul.
Nietzsche are insă scuza varstei. Acum ar fi avut 159 de ani, din care a folosit doar 56.
Osho, care a murit in 1989, fără să vadă o hologramă, referindu-se la materie o aseamănă cu proiecţia cinematografică, imbunătăţită la trei dimensiuni. Adică un fel de hologramă.
Holograma redă intr-adevăr imagini in trei dimensiuni, in policromie şi in mişcare dar pentru a simula materia i-ar mai trebui ceva. Densitate.

Iubirea este starea de maximă stabilitate a energiei.
Din iubire pornesc toate şi la iubire se revine in ultimă instanţă, după ce traversăm, intr-un sens sau in celălalt, prin oricate stări de agregare dorim.
Starea de iubire nu se stinge, nu dispare şi nu se amplifică, pentru că este o vibraţie incoruptibilă, constantă, purtătoare de echilibru, imună la toate radiaţiile devoratoare.
In relaţia Om - Dumnezeu iubirea este echivalentul gravitaţiei din relaţia Obiect - Pămant.
Forţa lui Arhimede prefigurează antigravitaţia pentru lichide, portanţa o demonstrează in gaze, forţa reactivă a rachetelor o susţine in cosmos, iar iubirea poate evada din toate mediile, ajungand la Dumnezeu şi inapoi.

Să aruncăm acum o privire recapitulativă peste lista de transformări.
 Puteţi găsi o transformare sau o schimbare de stare de agregare care să Inrăutăţească starea energiei? Sau vreo transformare injositoare?
Adică ceea ce am putea numi involuţie?
De aici rezidă genialitatea şi măreţia creaţiei, in orice sens, orice schimbare de stare este o evoluţie.
Schimbarea se declanşează printr-un bistabil.
Sămanţa nu germinează niciodată in fruct, preferă să se sinucidă prin putrefacţie.
Pepenele este consumat, sămanţa se usucă la soare, flip-flopul işi schimbă starea, dacă acum sămanţa este semănată incolţeşte, apare o nouă plantă.
La fel şi tomatele.
Ouăle păsărilor incep incubaţia cand temperatura lor devine constant egală cu temperatura păsării. Odată procesul inceput este ireversibil.
Intr-un sens pomul face fructe, fructele conţin glucoză, glucoza intreţine viaţa.
Fermentaţia conduce de la fructele zemoase şi dulci la aburii alcoolului.
In sens invers copacul moare, se transformă in cărbune, cărbunele in diamant.
Traseul jalonat este o evoluţie intre sublim şi divin. Orice cramponare de fază este pe cat de ineficace pe atat de ridicolă.
Cum arată fiinţa care poate transcende măreţia diamantului, gingăşia orhideelor, buchetul vinului, aroma cetinei, sclipirea soarelui, inţelepciunea maestrului?
Arată exact ca Dumnezeu.
Lui ii va fi imposibil să arunce cu diamante in garlă, să amestece păcura cu apa de izvor, sau să extermine canaaniţi, pentru a le face altora zestre."

sursa