Pablo Neruda – Sonet XVII

"Nu te iubesc ca si cum ai fi un trandafir sărat, sau topaz,
sau o sageată de garoafe pe care focul o trimite.
Te iubesc cu certitudinea ca lucrurile intunecate sunt menite
între umbră şi suflet, in secret sa fie iubite.

Te iubesc ca planta care nu înfloreşte niciodată
dar păstrează în ea lumina florilor ascunse.
Mulţumesc iubirii tale, solid şi cert parfum
rasarit din pământ şi trăind în întuneric, în trupul meu.

Te iubesc fără să ştiu cum sau când, sau de unde
Te iubesc în mod direct, fără complexe sau mândrie;
Asa ca te iubesc pentru că nu stiu alta cale
Decat aceasta: unde eu nu exist, nici tu ,
atât de apropiati, încât mâna ta pe pieptul meu este mâna mea,
atât de apropiati, încât ochii tai se inchid ca si cum eu as adormi."

- sculptura: Rebecca Stevenson