.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




joi, 11 octombrie 2012

Libertatea de a fi - de Corina Raducea

  "Libertatea se traieste, se simte, se experimenteaza, nu se gandeste. Eliberand orice concept mental gandit despre libertate, devenim patrunsi de savoarea ei, devenim zborul ei.
Fiecare traieste libertatea, intr-un mod unic. Sunt multe conferinte si carti despre libertate. Cuvintele te pot duce doar pana in pragul in care alegi sa traiesti libertatea. Nimeni nu iti poate spune cum se traieste libertatea. Pentru ca, in libertate, nu exista reguli de circulatie, nimeni nu risca sa se ciocneasca cu altul sau sa raneasca pe cineva. Asta se manifesta doar cand esti predominant in minte si te judeci sau te lasi judecat de ceilalti, pentru ceea ce alegi la un moment dat.
In fizica exista un concept care a fost preluat si de catre psihologi - anume, nivelul vibrational al unui intreg este dat de vibratia de jos, nu de media aritmetica, asa cum mintea liniara ar fi predispusa sa emita, ci de nivelul vibratiei de jos.
Vrei sa zbori ca un zmeu, te inalti, te bucuri de Cer si Soare si jos, cel care tine sforile decide zborul zmeului si nu zmeul. Cine este jos te trage inapoi, te strange si te pune in geanta, s-a bucurat o vreme, dar s-a plictisit repede sau nu-i place vantul. Vestea exceptionala este ca energiile vibrationale, care au creat aceasta „regula” privind vibratia intregului, sunt pe sfarsite. Da, tot ceea ce traieste fiecare in parte, acum, tot ceea ce este numit "haos", nu reprezinta altceva decat trecerea de la energiile vibrationale, la energiile expansionale. Cine traieste predominant in minte, nu poate sa inteleaga si nici sa accepte noile energii expansionale. Este mai simplu sa existe acest concept numit „haos”, evident „rau”, care „trebuie dat la o parte” sau negat, decat sa ne acordam la noile energii expansionale si sa devenim liberi.
Respirand constient si profund, eliberam toate conceptele gandite despre libertate, eliberam toate fricile despre ce ar putea fi dincolo de pragul de la care traiesti in libertate.
Respirand profund, permitem extinderea constiintei.
Respirand profund, permitem libertatea in toata fiinta si viata noastra.
Energiile expansionale se manifesta acum in toata Creatia, nu doar la nivel planetar. Energiile vibrationale sunt la final in toata creatia, nu doar la nivel planetar. De aceea, chiar nimeni nu poate sa ne dea indicatii si predictii despre libertatea de a fi in noile energii expansionale, pentru ca nimeni nu a mai avut aceste trairi pana acum, este ceva nou pentru toata Creatia. Nici macar nu merita sa ne temem de aceste energii, pentru ca nu exista nimeni care sa fi spus ca „sunt rele”, ci doar ca sunt altfel - iar cine nu poate sa le accepte, le numeste „haos”. Acest concept este doar mental. El reprezinta trecerea de la energiile vibrationale, la energiile expansionale, trecerea de la confortul predictibil al probabilitatilor, la acordarea si manifestarea potentialelor pe care nici nu te-ai fi gandit ca „meriti” sa le traiesti.
Cine continua sa se tina strans de energiile vibrationale, va constata ca se separa, iar asta nu face parte din noile energii expansionale. Separarea apartine energiilor vibrationale, care sunt la final. Blocarea acestei transformari, neacceptarea noilor energii pot aduce drame, suferinte, dureri si chiar dizolvari, daca altfel nu se poate. Noile energii nu asteapta sa devii pregatit pentru ele, noile energii nu sunt liniare.
Deasemeni, noile energii sunt eliberate de alt concept cuplat la vechile energii vibrationale - si anume, placerea. Energiile expansionale nu au nimic de-a face cu placerea si cu dualitatea. De aceea, conceptul de „haos” este considerat ca fiind „neplacut”, pentru ca nu are nimic din ceea ce mintea duala stie ca este placut, iar daca ceva nu este placut, mai bine negam, nu-i asa?
Confuzia ultimelor luni este data tocmai de aceasta eliberare a energiilor vibrationale si asimilarea energiilor expansionale, care sunt atat de diferite, incat nimeni nu poate sa spuna nimic despre ele, se traiesc si atat, nu se gandesc, nu sunt predictibile, nu se bazeaza pe indicatori statistici.
De aici vine si confuzia cercetatorilor - un experiment nu mai poate fi reprodus identic in conditii identice de mediu sau laborator.
Cei care au la dispozitie instrumentul radiestezic/ansa sau astrologia, constata ca predictiile nu se mai „implinesc”.
Energiile expansionale nu pot fi predictibile cu ansa sau astrologia. Exista astrologi care au constientizat asta si scriu despre potentiale in comentariile lor periodice, fiind extraordinara aceasta expunere care ajuta mintea cititorului sa accepte noile energii, sa elibereze temerile, sa-i permita sa traiasca.
Sigur ca, in aceasta perioada de transformare, exista partea dificila din fiecare, de a elibera ceea ce este vechi si de a asimila energia expansionala. Multi inteleg asta prin a-si schimba partenerul de cuplu sau masina sau casa sau jobul sau tara.
Poate ca exista si acest potential, insa, daca se mentine alegerea dupa regulile mintii duale si dependenta de energiile vibrationale, nu s-a schimbat nimic si totul devine extrem de dificil, in aceasta perioada.
Indiferent de schimbare, totul poate deveni greoi si stagnant, pana la „explozie”, daca se mentin programele mintii duale. Explozia asta poate fi orice - de la nebunie, la faliment sau chiar parasirea corpului fizic.
Evident ca mintea se agita, citind aceste randuri si tot intreaba: ”ce e de facut, ce strategie adoptam, ca sa ne adaptam?”.
Cheia iesirii din acest „haos” este ca nu avem nimic de facut, ci de devenit, iar asta nu este urmarea unei strategii, in conditiile in care nici macar Spiritul „nu stie” ce urmeaza. In Jocul divin creat, pana si Dumnezeu alege surprizele - cum ar fi sa se elibereze conceptul mental de „Dumnezeu”, acel salvator, poate chiar extraterestru, care vine de undeva din afara noastra si atinge Creatia cu bagheta magica, fara ca noi sa fim „afectati” de vreo eliberare. Iar daca mintea judeca acum aceste randuri ca fiind blasfemiatoare, transmiteti compasiune si acceptare de sine. Asa este mintea liniara actuala.
Mintea umana inca nu poate sa „conceapa” expansiunea fiintei unitare in constiinta.
Mintea umana nu poate sa conceapa ca zmeul poate sa se elibereze de toate sforile si sa devina autonom, sa devina liber sa-si creeze propria realitate.
Zmeul nu devine cu adevarat liber, daca elibereaza 3 sfori din 5. Ori toate, ori deloc. In libertate nu exista astfel de gradatii: putin liber, mai mult liber. Chiar daca pretindem ca suntem mai liberi decat anul trecut, suntem la fel de controlati prin sforile de care ne mai lasam inca legati.
Mintea se agita numai la gandul ca, fara sfori, zmeul nu va avea nicio directie. Vestea exceptionala este ca, in noile energii expansionale, nepredictibile, nu exista nicio directie. Chiar daca iti poti pierde - fara ca acest lucru sa fie obligatoriu - familia, jobul, casa, renumele, prietenii, care vor sa-si tina zmeul in sfori, constati ca libertatea aduce o extraordinara liniste si bucurie de a fi, chiar daca nu ai nicio directie. Esti eliberat de orice asteptari si accepti, permiti ca totul sa fie.
Unii numesc asta, resemnare. De fapt, este alegerea unei realitati in care alegi sa experimetezi expansional, nu dual, nu vibrational, constientizand ca este eliberata senzatia de „pierdere”. Nu mai pierzi nimic, traiesti totul.
Drama umana care se manifesta acum este ca nu suntem liberi, nici eu, nici tu, niciunul... inca. Fiecare, in functie de cat permite sa se extinda si sa elibereze sforile dualitatii, devine liber in ritmul propriu.
Sa onoram aceasta transformare si sa acceptam alegerile celor din jur, fara sa le mai judecam. Pana nu eliberam toate sforile zmeului, chiar nu conteaza daca mai esti legat de toate sforile sau numai de una - continui sa ramai legat, indiferent de scuze. Sforile sunt toate programele mentale implementate de familie, societate, profesie, nevoile de siguranta materiala, relatiile in care vrei sa faci pe placul celor care te determina sa te simti responsabil pentru problemele lor, sforile sunt toate conditionarile de orice fel, toate iluziile, toate suferintele, toate obligatiile, toate fricile, toate rusinile, toate invinovatirile, toate judecatile... Cand eliberezi sforile, nu inseamna ca nu-ti pasa de cei pe care ii iubesti, ci transformi sforile in compasiune si acceptare pentru alegerile lor, ale tale.
Minunea acestei transformari este ca ne inaltam si ne extindem fiind in corp fizic, adica, vibratia de „jos” a corpului fizic nu ne mai trage inapoi, asa cum era pana nu demult.
In noile energii expansionale, pana si moartea va deveni altceva, nici moartea nu va ramane aceeasi. Este in regula sa avem posibilitatea sa murim cand vrem si cum vrem, chiar cu transmutarea completa a corpului fizic, fara sa fie necesar sa postim cine stie cati ani. Cum este in regula si sa ne hranim numai cu Lumina sau sa ne bucuram de orice savoare, transmutand orice aditiv sau pesticid, in elemente benefice corpului nostru fizic.
Orice alegere este perfecta, acesta este miracolul noilor energii expansionale.
Sunt eliberate frustrarile ca nu exista relatia de cuplu mult visata. Exista relatia perfecta cu Sinele divin, care umple toata fiinta, devenind astfel doar o alegere daca esti sau nu intr-o relatie intima cu altcineva.
Perioada aceasta merita sa fie observata detasat si cu mare atentie.
Ce anume ne mai leaga si nu ne permite sa traim libertatea? Poate, lipsa iertarii. Sau inca o puternica judecata duala, data de binecunoscutul „trebuie”. Sau nevoia de a-i schimba pe ceilalti, cum credem noi ca este "mai bine"...
Iertarea este eliberarea de toate conditionarile si judecatile.
La un moment dat, chiar si conceptul de „iertare” va fi depasit.
Cand realizezi ca totul este perfect in toata Creatia, nu mai ai ce sa ierti, doar sa te bucuri de viata, asa cum devine ea acum, extinsa...


Respirand Iubire,
Corina Raducea "


- sursa :http://punctulzero-octavian.blogspot.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu