momentul

Trecutul imi fura acest moment .
Cu un hohot nebun, se ridica dintr-un ungher al mintii ...o frica in zdrente .
Se holbeaza nauca in „momentul” meu , zgariindu-i seninul, ca sa-mi dea de inima.
Repetandu-se, pe aceeasi spira, stiu ce urmeaza : impotrivirea mea , retragerea din lume ...asteptand doar vremea sa treaca .
Nu este un har .
Stiu asta din atata repetare.
Faceam orice numai sa nu mi se-nfiga-n Inima si sa ma doara ( ? )
Acum, cand ma „bate” iarasi gandul sa-ncep impotrivirea ...imi dau seama ca nu sunt eu acel gand, nu eu sunt acea emotie...
Sunt... „altceva” !
Si las frica sa-mi strapunga inima !
Simt o mare durere, si-o strig pe Mama-Mamelor in ajutor .
In mine se cristalizeaza un strop de putere luminoasa.
...
Viitorul imi seduce acest moment.
Si-n speranta unei impliniri, ma indeamna, sa-mi doresc...
Dar, nu sunt eu acea dorinta.
...
Binecuvantandu-mi trecutul si viitorul,
raman atenta numai sa fac
ceea ce tebuie sa fac acum:
Sa traiesc !


*