"Raţiunea şi pasiunea sunt cârma şi pânzele sufletului vostru mereu navigând. Dacă pânzele şi cârma voastră se rup, nu puteţi decât să vă clătinaţi pe valuri la întâmplare, ori să rămâneţi prinşi în impas în mijlocul mării, Fiindcă raţiunea, de una singură domnind, restrânge întregul elan; şi pasiunea, liber lăsată, e o flacără arzând până la propria-i mistuire.
De aceea, fie ca sufletul vostru să-şi exalte raţiunea până la înălţimea pasiunii, pentru ca astfel să poată cânta, Iar raţiunea să vă conducă pasiunea astfel încât aceasta să poată dăinui în permanentă reînviere şi ca pasărea Phoenix să renască din propria-i cenuşă.
Potrivit e să daţi raţiunii şi pasiunii aceeaşi preţuire, ca şi când aţi face-o pentru doi oaspeţi iubiţi în casa voastră aflându-se,
Cu siguranţă, nu veţi onora pe unul în dauna celuilalt, pentru că, dând mai multă atenţie unuia, veţi pierde dragostea şi încrederea amândoura.
Când, printre coline, vă odihniţi la umbra răcoroasă a plopilor argintii, împărtăşindu-vă din pacea ogoarelor şi a pajiştilor până în zări întinzându-se – atunci inima voastră să spună în taină:
„Creatorul se odihneşte în raţiunea sa”.
Iar atunci când bubuie furtuna, când vântul năprasnic zdruncină pădurea şi când tunetul şi fulgerul proclamă măreţia cerului, atunci inima voastră să şoptească smerindu-se:
„Creatorul se frământă în pasiunea sa.”
Şi, fiindcă sunteţi un suflu în sfera celui Puternic şi o frunză în pădurea acestuia, asemeni lui trebuie să vă odihniţi în raţiune şi să vă mişcaţi în miezul pasiunilor”
Kahlil Gibran-Profetul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu