A.E. Baconsky - Fluxul memoriei

I
Din cîte se-ntîmplarã nu pot sã uit nimic,
Chiar dacã ochiul palid al lunii mã îmbie ;
Ca arborii din iarna cetoasã mã ridic
Si-mi scutur amintirea - zapada mea tîrzie.

II
Cu zbor de pãsãri, anii se reîntorc din zare.
Îi recunosc - si totusi ce multi sînt anii mei,
Sau poate cã sînt anii pierduti de fiecare,
Care-mi apar în preajmã, obositori si grei ...
Eu nu gonesc pe nimeni, ci-mi clatin umbra doar
Si-ascult, ascult o voce din timp care-mi tot spune
Cã anii mei cu fructul lor amar,
Au ars pe cîmpuri goale si s-au facut cãrbune.
Au fost incendii, sînge - si dacã azi mai sînt,
E cã sub cerul tãrii ursit am fost sã stãrui
Si sã colind pe drumuri si sã trezesc cîntînd,
Mareea amintirii spre tãrmul fiecãrui.

III
Timpul trecut nu-i nimeni sã-l poata învia,
Chiar dacã-mi vine poate sã strig în gura mare :
- Ani rãtaciti, eu nu v-am trãit !
Prin viata mea
Parcã ati trecut odatã ca ploile cu soare.
Iesiti din ceata mãrii pustii - iesiti din ceatã
Ca niste porturi albe din Sudul însorit !
Iesiti din ceatã, nu v-am trãit, iesiti din ceatã,
Ani rãtãciti !
Dar anii s-au stins, s-au risipit,
S-au dus cu glasul frunzei, cu apele, cu iarba...
Aceste pãsari sure sînt numai amintiri -
În pieptul toamnei, codrul roscat îsi lasã barba
Si semne-mi fac din zare mestecenii subtiri.

IV
Dar strigãtul ramîne înãbusit în piept.
Nu chem pe nimeni - toate asa au fost sã fie -
Nu mi-a fost scris sã caut, sã cer si sã astept
Si-oricît de mare-i, timpul nu mi-e icoanã mie.

V
Ard gîndurile-n febra acestor amintiri,
Si-n piept acum zvîcneste-o vîrstã nouã.
Stau ca un paratrãsnet pe marile clãdiri,
Spre fulgerele noptii cu bratele-amîndouã.
Stau si rostesc din cînd în cînd tîrziu :
- Orase mari si cîmpuri tãcute, noapte bunã !
S-a desfrunzit copacul mare-al noptii,
Frunze de aur - stelele
Dorm leganîndu-se lin
Pe fata lucie
A marilor lacuri vulcanice.

VI
Din cîte se-ntîmplarã nu pot sã uit nimic -
Dar drumul duce poate departe înainte.
Pãsãri de miazãzi, cu voi despic
Si eu vãzduhul.
Iatã, nu-mi mai aduc aminte.
Dormiti în suflet, glasuri de demult,
Imagini dureroase, dormiti ca-n templul mãrii
Epavele de fosfor.
Nu vreau sã vã ascult,
Sus pe covertã-mi place s-ascult corãbierii.
Dormiti în suflet, amintiri,
Cum dorm în scoici marine furtuni si naufragii -
Tu, vînt de primãvarã ce-n pieptul meu respiri,
Adu-mi din codri frunza ce stãpîneste fagii,
Adu-mi albastrul clopot al apelor ce cresc
Si soaptele din ierburi si tremurul luminii,
Si-apoi cîndva-ntr-o noapte nestiutã
Dã-mi somnul alb pe care-l poartã crinii.