.

"Vino și asează-te.
Peste două zile nu voi mai fi aici...
Și pe urmă...niciodată."
(Vasili Șukșin)




miercuri, 31 octombrie 2018

- miercurea fara cuvinte (34): Ziua internationala a Marii Negre



                                                          - initiativa : Carmen

marți, 30 octombrie 2018

Rugăciunile care vindecă bolile trupești și sufletești



Există câteva rugăciuni speciale pe care mulți dintre noi nu le cunosc. 

Acestea au stat ascunse în paginile Bibliei și ne pot vindeca atât trupul, cât și sufletul.

„Doamne, deschide ochii sufletului meu, precum ai deschis ochii celui orb din naștere, ca să te cunosc pe Tine și să Te urmez pe calea cea strâmtă care duce la Împărăția Cerurilor.” 
(Marcu 10, 46-52)

„Doamne Iisuse, atinge-te de mine precum Te-ai atins de soacra lui Petru care zăcea în pat cuprinsă de friguri, și ridică-mă pe mine din patul durerii pentru a-Ți mulțumi și a-Ți sluji pururea Ție!” 

(Matei 8, 14-15)

„Cu inima înfrântă și îndurerată strig Ție, ca și femeia cananeancă: „Iisuse, miluiește-mă, că nu am fiică, ci trup, care cumplit este stăpânit de diavolul, și cu patimi și urgie este aprins. Și dă-mi tămăduire mie, celui ce mult am greșit Ție.” 
(Matei 15, 21-28)

„Doamne, înviază sufletul meu cel omorât de păcate, care zace în bezna patimilor, precum ai înviat pe fiul văduvei care plângea, atingându-te de marginea sicriului, și pe fiica lui Iair, apucându-mă de mână și zicându-mi: „Fiică, ție îți zic, scoală-te!” 
(Marcu 5, 22-42)

„Doamne, vindecă rănile sângerânde ale sufletului meu, precum ai vindecat pe cea cu scurgerea de sânge care s-a atins de poala hainei Tale, și mărește credința mea, ca atunci când mă voi atinge și eu de Tine prin împărtășirea cu Sfintele Tale Taine, să cred cu toată ființa mea că mă voi vindeca și să mă vindec. ” 
(Matei 9, 20-22)


http://www.radiovoceasufletului.ro


luni, 29 octombrie 2018

- pink mondays



initiativa: cybershamans.blogspot.ro

duminică, 28 octombrie 2018

Imaginatia - puntea dracilor catre minte si apoi catre suflet



"Ascetismul ortodox adopta o pozitie refractara fata de imaginatie, concentrându-se asupra unei ancorari cât mai intense în realitate. Considera imaginatia un teren extrem de primejdios, folosit prin excelenta de catre diavol. 
Parintii asceti desemneaza frecvent imaginatia ca fiind „puntea demonilor“, iar pe diavol îl numesc „mare scenograf", „regizor“ sau „nascocitor“. 
Prin intermediul imaginatiei, diavolul se straduieste sa influenteze decisiv mintea umana. 
Parintii disting net lucrarea imaginatiei de adevarata lucrare a harului dumnezeiesc. 
Aceasta lucrare a Duhului Sfânt este perceputa în stare de trezvie, în deplina cunostinta, si totdeauna în afara tarâmului imaginatiei.
Sa consultam însa chiar scrierile patristice. 
Textul ce urmeaza apartine Sfântului Nicodim Aghioritul, fiind extras din cartea sa Razboiul nevazut. 
Sfântul Nicodim a studiat riguros vechile scrieri ascetice ale Parintilor crestini si le-a reunit în monumentalele culegeri intitulate „Filocalia“ si „Everghetinos“, care au devenit cele mai citite carti în mediile monahale ortodoxe. 
Îmbratisând el însusi acelasi mod de viata pe care si-l asumasera Parintii isihasti si rezumând experienta patristica a Bisericii lui Hristos, Sfântul Nicodim scrie:
 „Dupa ce am vorbit despre corectarea simturilor noastre, urmeaza a vorbi aici si despre felul cum sa corectam imaginatia si memoria noastra; caci, potrivit aproape tuturor filosofilor, imaginatia si memoria nu sunt altceva decât impresii ale lucrurilor sensibile pe care le-am vazut, auzit, mirosit, gustat si pipait.
Am putea asemana întrucâtva suma perceptiilor noastre cu o pecete, iar imaginatia cu imprimarea pecetii. 
Sa stii ca, dupa cum Dumnezeu este în afara de toate simturile si lucrurile ce se simt, în afara de orice forma, culoare, distanta si loc, ca o fiinta fara forma si neînchipuita, fiind pretutindeni si mai presus de orice, tot astfel este dincolo de orice imaginatie. 
Prin urmare, sa stii ca imaginatia este o putere sufleteasca incapabila a se uni cu Dumnezeu, din pricina unor astfel de neajunsuri ale ei. 
Sa stii ca Lucifer, cel ce fusese întâiul între îngeri, aflându-se la început mai presus de imaginatie si afara de orice forma, culoare si perceptie, ca minte rationala, imateriala, fara forma si fara trup, mai apoi râvnind în mintea sa sa devina întru totul egal cu Dumnezeu, a cazut în aceasta mult divizata, grosolana si multiforma imaginatie. 
Astfel, din înger fara forma, nematerial si nepatimas, a devenit diavol, oarecum material, pluriform si patimas.
De aceea este numit de catre dumnezeiestii Parinti pictor a toate, imitator a toate, sarpe cu multe chipuri, mâncator al pamântului patimilor, nalucire, si alte nume de acest fel. […] 
Deci, învata din acestea, iubite, ca diferitele forme ale imaginatiei, dupa cum sunt inventii si nascociri ale diavolului, tot asa îi sunt lui si foarte pe plac. 
Pentru ca, dupa unii sfinti, imaginatia este puntea pe care trec demonii ucigatori si se amesteca în suflet, fâcându-l salas al gândurilor rele si al tuturor patimilor necurate, sufletesti si trupesti.
O! Dar diavolul cel ucigator de oameni a facut ca, întocmai precum el a cazut prin imaginatie, tot asa si Adam sa-si închipuie ca poate deveni egal cu Dumnezeu, si prin aceasta închipuire sa cada. 
Astfel, din acea viata cugetatoare, îngereasca, indisolubila si statornica, a fost aruncat de diavol în imaginatia robita simturilor, multiforma si nestatornica, si în starea animalelor irationale.
Omul, o data cazut într-o astfel de stare, cine poate spune în câte patimi, rautati si greseli n-a fost aruncat prin imaginatie? 
A umplut filosofia morala cu felurite amagiri, fizica cu multe opinii neadevarate, iar teologia cu dogme false. 
Caci multi dintre cei vechi si dintre cei noi, dorind sa vorbeasca despre Dumnezeu si sa se ocupe îndeosebi de adevarurile înalte si neînchipuite ale lui Dumnezeu, chiar înainte de a-si curati mintea de formele patimase si de feluritele închipuiri ale lucrurilor care cad sub simturi, în locul adevarului au aflat minciuna. 
Raul cel mare este ca au îmbratisat aceasta minciuna drept adevar. În loc de teologi, ei se arata a fi niste amagitori, bizuindu-se pe iscusinta mintii, cum zice Apostolul. 
Deci, frate, daca doresti sa te eliberezi degraba de aceste patimi si rautati, daca voiesti sa te feresti de feluritele curse si mestesugiri ale diavolului si daca iubesti a te uni cu Dumnezeu si a dobândi dumnezeiasca luminare, atunci lupta-te din rasputeri a-ti goli mintea de orice forma, culoare si spatialitate. 
Pe scurt, de orice imaginatie si aducere aminte a lucrurilor bune sau rele, pentru ca toate acestea sunt plagi, umbre si neguri care întuneca puritatea, nobletea si stralucirea mintii. 
Nici o patima trupeasca sau sufleteasca nu poate patrunde în minte pe alta cale decât prin imaginarea lucrurilor senzoriale. Imaginatia si memoria sunt treptele înselaciunii vrajmasului, dar mai cu seama imaginatia: într-însa este radacina oricarui pacat. Sârguieste-te, deci, a-ti pastra mintea curata de orice imaginatie, asa cum a creat-o Dumnezeu.“
Asadar, în vreme ce crestinii se feresc de imaginatie în timpul rugaciunii, toti gurusii si new age-istii, dimpotriva, o stimuleaza si o dezvolta prin diversele mijloace de „meditatie“, considerând-o „vehicul“ si mod de a se apropia de „Dumnezeu“. 
Bineînteles, „Dumnezeul“ lor este cu totul altul decât Hristos. 
În zilele noastre asistam la o veritabila explozie de organizatii new age-iste care cultiva sistematic imaginatia în mintile adeptilor lor. În acest fel, diavolul gaseste terenul cel mai prielnic pentru a-i „duce la cinema“, cum obisnuia sa spuna batrânul Paisie. 
Acest teren extrem de fertil va fi valorificat si de catre Antihrist, în scopul plasmuirii falselor sale minuni. 
Sfântul Apostol Pavel scrie în cea de-a doua sa epistola catre tesaloniceni ca aratarea lui Antihrist va fi însotita de false minuni care se vor savârsi prin lucrarea diavolului: Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui Satan, însotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase, si de amagiri nelegiuite, pentru fiii pierzarii, fiindca n-au primit iubirea adevarului (II Tes. 2,9-l0). Asadar, analiza acestor aspecte legate de meditatia orientala si rugaciunea crestina reveleaza o data în plus antiteza fundamentala dintre cele doua. 
Pe cât difera lumina de întuneric si Dumnezeu de diavol, pe atât difera Biserica lui Hristos de pagânismul hindus si de sectele new age-iste.
Parintele Ilie Cleopa:
„Fericita mintea care se roaga, se inchina fara imaginatie, ca Hristos n-a avut imaginatie, fiind Dumnezeu. 
Adam a cazut din rai dupa ce a cazut in imaginatie, ca isi imagina, dupa sfatul lui Lucifer, ca de va manca din pomul oprit nu va mai muri in veac. 
Spun Sfintii Parinti ca cea mai mare boala si ispita in vremea rugaciunii este imaginatia mintii, numita de ei si ”caracatita sufletului cu opt brate” sau ”octogon”. 
Mai este numita imaginatia si ”pod al dracilor„. 
In timpul rugaciunii din inima cel mai greu lucru este a pazi imaginatia; mai greu chiar decat a pazi mintea de ganduri. 
Sa nu uitam ca tot ce este circumcis, imaginat, nu este Dumnezeu. Or, daca ne oprim la imaginatii, ne inselam, nu mai putem patrude pe poarta cea ingusta a inimii, nici nu ajungem la Dumnezeu.”

***

Ca atare, new age cea draceasca invata taman pe dos:
Prin intermediul vizualizării creatoare, al cărei mecanism este extrem de eficient şi perfect realizabil, omul devine gradat ceea ce gândeşte, aşa cum se afirmă în textele înţelepciunii. 
Cu ajutorul puterii mentale, noi devenim creatorii succesului sau eşecului nostru în orice activitate ne lansăm.
Adica noi suntem miezul si puterea sta in noi, nu trebuie decat sa ne folosim … imaginatia. 
Asa ii cucereste pe neferictii ce se grabesc a se adapa la aceste balti cu apa statuta. 
Apoi, dupa ce le incurajeaza mandria, le face o oferta cu totul imbietoare, anume ca prin imaginatie ajung sa cunoasca chestii nestiute de prostime:
Energia subtilă a imaginaţiei creatoare ne dinamizează capacitatea de a concepe uimitoare teorii ştiinţifice sau de a revela simbolismul ascuns, inerent realităţii şi ideile forţă ale lui DUMNEZEU.
Spre exemplificare am ales un text plin de astfel de invataturi extrem de nocive, Puterea extraordinară a imaginaţiei creatoare:
Vizualizarea mentală se bazează pe principii simple. 
În lucrarea sa „Principiile psihologiei” , William James (1842 – 1910), părintele psihologiei americane, a arătat că mintea funcţionează ca o parte a organismului si că subconştientul ajunge să manifeste, la un moment dat, orice imagine care a fost menţinută şi susţinută cu o credinţă fermă în minte.
El afirmă: „Acţionează ca şi când lucrul pe care ţi-l doresti există deja şi el se va concretiza cu siguranţă, împlinind astfel dorinţa ta puternică”.
La rândul său, Joseph Murphy scrie în cartea „Puterea extraordinară a subconştientului tău” că „sentimentul care însoţeste vizualizarea este foarte important. 
De aceea trebuie să simţiţi orice sugestie pe care o trimiteţi către subconştient ca şi când aceasta reprezintă o realitate”.
Subconştientul este sensibil la imagini mentale şi putem să îl influenţăm deoarece imaginile sunt cele care introduc în fiinţa noastră o idee de durere sau una de bucurie.
Subconştientul înregistrează tot ceea ce se petrece ca şi cum s-ar derula într-un prezent continuu, nefăcând distincţia dintre trecut şi viitor. 
El primeşte orice informaţie îi furnizăm sub formă de imagini sau sugestii mentale şi le stochează, asemeni unei baze de date, din care putem ulterior să accesăm, printr-o practică adecvată, datele pe care le conţine.
A vizualiza înseamnă a ne imagina mental un obiect, o acţiune sau o fiinţă până când această imagine capătă o puternică senzaţie de realitate, conducând la realizarea cât mai rapidă a ceea ce se vizualizează. 
Aşadar, prin intermediul puterii noastre de imaginaţie, putem vizualiza în mintea noastră orice obiect sau fenomen dorim să ne împlinească. 
Dar nu întotdeauna un obiect vizualizat de cineva va avea aceleaşi caracteristici cu acelaşi obiect văzut de altcineva, deoarece ceea ce „văd” oamenii depinde de personalitatea lor, de starea lor de spirit şi de ceea ce-i interesează în acel moment
Joseph Murphy spune: 
„În profunzimile subconştientului sălăşluiesc înţelepciunea nesfârşită, puterea şi bogăţia fără limite. 
Toate acestea aşteaptă să fie descoperite şi canalizate în mod corect şi benefic. 
Este timpul să vă cunoasteţi disponibilităţile latente, pentru ca ele să capete o formă concretă în această lume.”
„O imagine clară şi bine susţinută în minte valorează cât mii de cuvinte”, spune un proverb chinezesc. 
Gândirea vizuală, imaginativă a fost folosită de către oameni chiar înainte de a-şi dezvolta gândirea verbală, raţională. 
În trecutul îndepărtat, oamenii erau conectaţi direct la natura înconjurătoare, şi în consecinţă apăreau în mod natural comunicări cu elementele supranaturale, creaţii mitologice, perceperea divinităţii în tot ce-i înconjura.
Cuvintele au început apoi să înlocuiască imaginile vizuale şi astfel, de-a lungul timpului, raţiunea a substituit aproape în totalitate imaginaţia creatoare. 
Astfel, tot ceea ce era natural şi în armonie cu divinitatea s-a diminuat şi a fost înlocuit cu raţionamente abstracte, reci, fără consistenţă şi valoare. 
Majoritatea filosofilor regăsesc în condiţia omului aşa-zis civilizat un handicap major: incapacitatea acestuia de a percepe naturalul, armonia, simbolismul, frumuseţea ce sălăşluieste în întreaga natură, eliminarea sacrului şi a misterului din viaţa noastră, lipsa fanteziilor şi a reveriilor.
Astfel, omul care era în permanentă comuniune cu divinul se transformă în omul-maşină, omul dominat de tehnologie, ce funcţionează el însuşi ca un mecanism automat.
În vechime, când oamenii trasau o linie dreaptă, un cerc, o cruce, o linie şerpuită reprezentau o adevărată ştiinţă nemuritoare. Simbolurile sacre serveau drept instrumente de adorare a divinului sau forme de comunicare, fără a fi nevoie de cuvinte.
Confucius spunea că „simbolurile reglementează lumea, nu cuvintele sau legile”.
Astfel, înţelegând simbolurile şi modul în care ele se manifestă în creaţie, putem ajunge la esenţă. 
Din punctul de vedere al filosofiei hermetice, folosirea simbolurilor sacre şi menţinerea lor în minte atrage după sine rezonanţa cu energiile specifice acelui simbol sau imagine sacră.
De exemplu, YANTRA-ele si MANDALA-ele sunt imagini sacre utilizate în India de peste 2000 de ani de către yoghini. 
Prin focalizarea fermă şi continuă a atenţiei asupra acestor elemente simbolice se stabileşte rezonanţa cu energia lor subtilă specifică, obţinându-se în final o stare de uniune a celui care se concentrează asupra lor cu aspectele divine reprezentate de acele forme sacre. 
Prin vizualizare se obţine această formă de identificare cu semnificaţia esoterică a imaginii alese şi aceasta presupune o veritabilă experienţă interioară.
Fiecare fiinţă devine gradat ceea ce gândeşte
„Graţie imaginaţiei creatoare perfect controlate, noi elaborăm descoperiri geniale şi concepem proiecte îndrăzneţe pe care apoi, cu anticipaţie, le putem vizualiza CLAR. 
Fără imaginaţia creatoare, care facilitează REZONANŢA cu o mulţime de energii subtile, benefice, creatoare din MACROCOSMOS, oamenii ar trăi ghidaţi numai de dorinţele şi impulsurile primare. 
Întotdeauna noi începem prin a ne imagina, în mod creator si benefic, o anumită transformare, apoi, dinamizaţi lăuntric de energiile subtile din MACROCOSOMOS cu care intrăm în REZONANŢĂ, urmărim să o realizăm cu ajutorul capacităţii noastre de gândire şi a inteligenţei, după care, la un moment dat, în cazul succesului, constatăm că totul se transformă aşa cum noi ne-am imaginat anterior.”
Pentru a avea rezultate remarcabile în practică trebuie, pentru început, să învăţăm să gândim pozitiv, să fim optimişti şi deschişi spre orice transformare lăuntrică. 
Prin exerciţiu, prin practică consecventă şi perseverentă, cu răbdare vom reuşi să realizăm chiar şi cele mai dificile posturi corporale, tehnici de respiraţie controlată. 
Cea mai bună modalitate de a reuşi aceasta este ca atunci când realizăm o postură corporală pe care încă nu o stăpânim prea bine din cauza lipsei de flexibilitate, de echilibru şi a rigidităţii structurii noastre fizice, să ne vizualizăm şi totodată să ne mentalizăm executând perfect acea postură. 
În acest fel, efectele specifice acelei posturi vor apare foarte repede şi vor fi mult amplificate.
Tehnica vizualizării creatoare constă în a ne formula o idee-forţă şi a o percepe cu ochii minţii ca şi când ea ar fi deja concretizată. Această mentalizare trebuie să fie susţinută si menţinută suficient de mult timp în mintea noastră pentru a ajunge „să prindă rădăcini” şi ulterior să se împlinească în realitate. 
Orice lucru pe care ni-l imaginăm în acest mod va deveni la fel de real ca orice obiect material care se află în jurul nostru.
Fiecare dintre noi poate să-şi modifice structura corpului, modul de a gândi precum şi modul său de viaţă, exact aşa cum îşi doreşte. Puterea de care ne folosim pentru a realiza toate acestea este imaginaţia creatoare, la care se adaugă voinţa de a susţine aceste transformări şi credinţa în reuşită deplină.
Dacă aceste elemente sunt însoţite de bunăvoinţă, dragoste şi linişte interioară, atunci cu siguranţă întreaga viaţă ne va fi plină de împliniri şi succese binemeritate.
Din punct de vedere al predominanţelor energetice pe anumiţi centri de forţă (CHAKRE), se ştie că fiinţele care au centrul de forţă SWADHISTHANA activat în mod armonios prezintă o imaginaţie bogată şi activă, sunt fiinţe puternic impresionabile şi prezintă capacitatea de a-şi transpune verbal percepţiile.
Swami Shivananda afirmă:
„Cel care se concentrează intens şi meditează profund asupra lui SWADHISTHANA CHAKRA şi asupra energiilor sale ascunse corespondente nu se mai teme deloc de apă. 
El obţine mari puteri psihice, imaginaţie creatoare genială, cunoaştere intuitivă şi se bucură de o stăpânire perfectă a funcţiei sexuale şi a simţurilor. 
De asemenea, el cunoaşte cu uşurinţă lumile sublime astrale. Pasiunea înlănţuitoare, mânia, ataşamentul, orgoliul, gelozia şi alte impurităţi psihice sunt uşor şi complet eliminate de el. 
Fiinţa în cauză îşi regenerează corpul fizic, rămâne tânăr şi ajunge să cucerească moartea.”
Prin intermediul vizualizării creatoare, al cărei mecanism este extrem de eficient şi perfect realizabil, omul devine gradat ceea ce gândeşte, aşa cum se afirmă în textele înţelepciunii. 
Cu ajutorul puterii mentale, noi devenim creatorii succesului sau eşecului nostru în orice activitate ne lansăm.
Înţelegem astfel că noi suntem direct şi singurii responsabili de fericirea sau suferinţa noastră, de libertatea sau îngrădirea propriei noastre fiinţe. 
Folosindu-ne din plin imaginaţia creatoare benefică şi puterea de vizualizare mentală ne putem trezi şi dezvolta capacităţile interioare latente şi putem deveni conştienţi de natura noastră divină.
Imaginaţia creatoare ne stimulează tendinţa spre perfecţiune
„Imaginaţia creatoare ne transformă gradat în fiinţe umane benefice, deschise, gata mereu să iubească şi să evolueze. 
Ea ne trezeşte şi ne amplifică iubirea şi ne diversifică puterea de a crea, oferindu-ne posibilitatea de a evada fulgerător din realitatea individuală prin intermediul vizualizării mentale dirijate. 
Energia subtilă a imaginaţiei creatoare ne dinamizează capacitatea de a concepe uimitoare teorii ştiinţifice sau de a revela simbolismul ascuns, inerent realităţii şi ideile forţă ale lui DUMNEZEU.”
Fiecare fiinţă umană acţionează, simte şi înfăptuieşte în conformitate cu ceea ce îşi imaginează că este adevărat despre propria sa persoană şi despre tot ceea ce o înconjoară. 
Acesta este un fenomen perfect normal, un proces al funcţionării creierului uman.
Este deja binecunoscut faptul că există diferenţe între funcţiile emisferei stângi a creierului şi cele ale emisferei drepte.
Emisfera stângă controlează partea dreaptă a corpului şi este implicată în gândirea logică, analitică, în funcţiile verbale şi matematice, iar emisfera dreaptă controlează partea stângă a corpului şi este responsabilă cu orientarea în spaţiu, dezvoltarea aptitudinilor artistice, structurarea imaginii corporale, capacitatea de a sintetiza structura lucrurilor fără a le analiza concret.

De cele mai multe ori, majoritatea oamenilor îi privesc cu suspiciune pe yoghini, mistici şi metafizicieni. 
Clarviziunea, premoniţiile, talentele mediumice, comuniunea extatică prin rugăciune cu Dumnezeu şi chiar genialitatea sunt de multe ori privite ca o ameninţare la adresa echilibrului societăţii. Aceşti oameni consideră că nu putem obţine rezultate concrete în viaţa noastră, decât prin muncă asiduă, că numai prin efort fizic şi intelectual susţinut vom putea avea o viaţă împlinită, lăsând la o parte reveriile şi imaginaţiile noastre. 
Această mentalitate ţine de o predominanţă a emisferei stângi a creierului, în care totul este analitic, calculat şi logic.
Cu toate acestea, în mod paradoxal, printr-o dinamizare a jumătăţii drepte a creierului, aparent rigidă şi limitatoare, noi putem intra cu uşurinţă în legătură cu potenţialul nostru lăuntric nebănuit şi, printr-o adecvată dezvoltare a capacităţilor latente, putem avea acces la trăiri şi experienţe spirituale uluitoare. 
Prin folosirea cu succes a imaginaţiei creatoare, vom putea să învingem obstacolele de tot felul pe care le întâlnim de-a lungul vieţii şi de asemenea să ne bucurăm din plin de rezultatele muncii noastre.
Comparativ cu modul de acţiune al oamenilor la care predomină emisfera stângă a creierului, cei care au activată predominant emisfera dreaptă vor avea reuşite mai mari şi mai evidente în ceea ce întreprind, vor fi mai optimişti şi mai încrezători în forţele proprii şi mult mai senini şi destinşi decât ceilalţi.
Secretul constă în a vizualiza ce fel de viaţă îţi doreşti să ai, să menţii cu ardoare această imagine a vieţii tale, să te bucuri de reuşită chiar înainte de a o avea şi să fii ferm convins că aşa se va petrece.
Sistemul nervos nu face diferenţa dintre o experienţă imaginată şi una reală. 
În ambele cazuri el reacţionează automat la informaţia pe care creierul i-o transmite. 
Informaţiile care vin din exterior, culese de diferitele organe de simţ, se transmit sub forma unor impulsuri nervoase către creier, care le descifrează, interpretează şi evaluează, generând apoi imagini sau idei mentale. 
Aceste imagini sau idei care ne apar ne fac să avem diferite convingeri sau păreri despre un fenomen exterior şi ne determină să reacţionăm într-un anumit fel.
Astfel, vom acţiona şi vom simţi nu în conformitate cu ceea ce sunt de fapt lucrurile în realitate, ci în funcţie de imaginea pe care o are mintea noastră despre ele. 
Deşi acest lucru poate să pară la prima vedere o limitare, el are valenţe transformatoare profunde.
Bazându-ne pe faptul că sistemul nervos nu discerne între o experienţă imaginată şi una reală, ne vom putea vizualiza ca având anumite aptitudini sau calităţi pe care dorim să le trezim în fiinţa noastră şi, menţinând vie această imagine în minte, rezultatele reale nu vor întârzia să apară. 
În felul acesta, imaginaţia creatoare ne va stimula tendinţa spre perfecţiune.
Toţi oamenii aspiră să fie fericiţi, dar puţini ştiu că suntem liberi să trăim această stare minunată oricând dorim.
De cele mai multe ori, oamenii caută reţete complicate pentru a dobândi fericirea, neţinând cont că marile adevăruri ale vieţii sunt simple, creatoare si dinamice.
Folosindu-ne imaginaţia creatoare, putem intra în rezonanţă cu starea de fericire, de bine si cu armonia universală. 
Sf. Pavel spunea
„ câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul”. (Filipeni, 4:8)

Joseph Murphy afirmă:
„Experimentarea continuă a acestor binefaceri constituie o părticică din viaţa eternă la care se referea Iisus când afirma că lucrurile cele mai importante sunt pacea, armonia, siguranţa, libertatea individuală si fericirea şi că acestea sunt intangibile, deoarece nimeni nu vi le poate răpi. 
Ele provin din esenţa divină a fiinţei dumneavoastră. 
Cine meditează asupra acestor calităţi va intra imediat în rezonanţă cu sursa lor, subconştientul umplându-se cu ideile lor forţă. 
Acestea sunt o parte din adevăratele comori «pe care nici molia, nici rugina nu le strică» (Matei 6: 20)”

Iar cu un astfel de final castiga si pe crestinii caldicei…

Daciana Matei, “Lohanul” nr.25

sâmbătă, 27 octombrie 2018

Improvizație...fără chip

Adesea, privind un chip, nu mai știu a cui este emoția și gândul, că doar azi nu mai pot fi cea de dinainte ...
Și când știu, e ca și când nu aș ști, căci sunt atâtea nume a căror singură substanță s-a strâns într-un singur vers, același ce tot curge fragil, rătăcit prin timp, până la mine.
Și mă împacă cu uitarea.
...
"Ce-am devenit prietene, de simt urzeala ta cum mă strânge?!"


- foto net



vineri, 26 octombrie 2018

joi, 25 octombrie 2018

Charles Bukowski - "Deci vrei să fii scriitor?" (Traducere de George G. Asztalos)


"dacă nu iese dezlănţuit din tine
sfidînd orice
nu o face
dacă nu iese involuntar din inima ta
din mintea din gura
şi din tupeul tău
nu o face
dacă trebuie să stai ore
holbat la monitor
sau cocoşat peste
maşina de scris
căutînd cuvinte
nu o face

dacă o faci pentru bani sau
glorie
nu o face
dacă o faci pentru că vrei
femei la pat
nu o face
dacă trebuie să stai acolo
şi s-o rescrii la nesfîrşit
nu o face
dacă e o corvoadă doar gîndul să o faci
nu o face
dacă încerci să scrii ca altcineva
uită de asta

dacă trebiue s-o aştepţi să urle din tine
atunci aşteaptă liniştit
dacă nu urlă din tine niciodată
fă altceva

dacă iniţial trebuie să-l citeşti soţiei
sau prietenei sau iubitului
sau părinţilor sau orişicui
nu eşti pregătit

nu fi ca atîţia alţi scriitori
nu fi ca multe alte mii de oameni
care se numesc scriitori
nu fi monoton plictisitor şi pretenţios
nu fi consumat de auto-iubire
librăriile lumii cască somnoroase
din cauza celor de felul tău
nu te adăuga la asta
nu o face

dacă nu îţi vine din suflet ca o rachetă
dacă a mai trăi nu te conduce la demenţă
la sinucidere sau crimă
nu o face
dacă soarele din tine nu
îţi arde curajul
nu o face

cînd e timp destul şi real
şi dacă ai fost ales
se va face singură
şi va continua să se facă
pînă mori sau moare în tine

nu e nicio altă cale

şi nici nu a fost niciodată"



miercuri, 24 octombrie 2018

Dincolo de noi...(Jocul cuvintelor nr. 193)


Metania de după rugă, este un gest de mulțumire, o ridicare plină de speranță.
Mergi mai departe, pregatit acum si pentru surprize de la care nu vei culege numai mărgăritare.
Până și-un stol de fluturi iți va fi mângâiere, semn că nevăzutul te-nsoțește cu prietenie.
Cașeta pe care viața ți-a oferit-o, a ascuns și pulberi amare, dar impresiile/emoțiile trăite ajung cutie de rezonanță pentru suflet.



                                                    ***

(12 cuvinte: surprize, suflet, fluturi, cutie, prietenie, margaritare, gest, caseta, speranta, mangaiere, ruga, multumire.)


- miercurea fara cuvinte (231): O furtuna



 - initiativa : Carmen

marți, 23 octombrie 2018

Ceapa Rosie pentru reglarea functionarii tiroidei

"Trebuie sa tai o ceapa rosie pe jumatate, apoi sa o aplici direct pe zona glandei tiroide, masand usor, astfel incat sucul ei sa intre bine in piele. 
Se recomanda sa utilizezi acest remediu seara inainte de a merge culcare.
Mergi la culcare fara sa speli zona de aplicatie, astfel incat sucul de ceapa sa actioneze pe toata durata noptii. 
Sucul de ceapa stimuleaza in mod natural functia glandei tiroide.
Ulterior aplicarii in zona glandei tiroide a sucului de ceapa, pentru a fi si mai eficient tratamentul, trebuie sa plasezi cate o felie de ceapa in soseta, apoi sa o lasi sa actioneze pana dimineata. 
Incearca sa o plasezi exact in zona indicata in imaginea de mai jos!


In conformitate cu medicina traditionala, se crede ca picioarele si mainile sunt in corelatie directa cu organele interne. 
Acest lucru se datoreaza "meridianelor" care trec prin intregul corp.
Ceapa ucide microbii si bacteriile, iar substantele continute de ceapa pot face minuni glandei tiroide si nu numai, aceasta avand si capacitatea de purificare a organelor interne dar si a sangelui, eliminand toate bacteriile si germenii din organism.
Aceasta practica poate fi utilizata indiferent de problemele pe care le ai cu tiroida - fie ca suferi de hipertiroidie, fie ca suferi de hipotiroidie!
Urmeaza aceasta metoda de 2 ori pe saptamana si dupa o luna de zile vei observa efectele!"

Links
http://www.secretele.com



luni, 22 octombrie 2018

- pink mondays


initiativa: cybershamans.blogspot.ro


duminică, 21 octombrie 2018

"pe mine Mie redă-mă! "



Mihai Eminescu - "Odă (în metru antic"

"Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Neândurătoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai reânviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?
Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă! "

***

"Poezia eminesciană Odă (în metru antic) a prilejuit multiple comentarii inspirate fie de forma rară a prozodiei antice, fie de conţinutul ei filosofic. 

Sub aspectul substanţei filosofice, un exeget precum Edgar Papu a văzut în ea „o primă valoroasă piesă lirică a existenţialismului”, susţinând chiar că textul eminescian reprezintă „singura mărturie existenţialistă în cel mai propriu sens (...), perfect închegată de la un capăt la altul”. 
Importantă atât prin forma sa rară, cât şi prin existenţialismul său de fond, unul mai degrabă etern decât circumscriptibil vreunei şcoli filosofice dintr-un secol sau altul, poezia a beneficiat de comentarii pe măsură.
Heideggerian sau nu, existenţialismul Odei este indiscutabil. Înţelegerea existenţei şi înţelegerea de sine, prin raportarea la moarte, constituie tematica de fond a poeziei. 
Edgar Papu avea dreptate să susţină că întreg textul eminescian „urmăreşte stringent procesul instaurării în starea de a fi, odată cu ieşirea din alienare",  mai ales că tocmai raportarea la moarte ilustrează un tip de intensificare a existenţei. 
În mod sintetic, din comentariul în cheie heideggeriană aplicat poeziei de către Edgar Papu rezultă că: 
„De la primul vers, «Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată», când poetul trăieşte încă înfăşurat în mantaua iluziei, el trece către riscul tragic, către experienţa disperării, ce-l va lansa în zona sa liminală («Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus», «Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări»), acolo unde va mai putea să se caute pe sine dezalienat («Pe mine mie redă-mă»), în ­iminenţa deopotrivă de dezalienată a propriei morţi («Ca să pot muri liniştit»)”.
Declarându-ne de acord cu miezul acestei interpretări în cheie heideggeriană, credem că din demonstraţia lui Edgar Papu lipsesc nişte necesare accente, unele dintre ele fiind exterioare grilei de interpretare alese de exeget, nefiind însă străine perspectivei filosofice existenţialiste, în sensul ei mai larg, în care este scris şi, ca atare, se cuvine să fie citit poemul eminescian.

Pierderea de sine lipsită de înviere, cea mai gravă alienare prin care poate trece un om.
Astfel, eul poetic nu trece către „riscul tragic” (E. Papu), ci mai degrabă este aruncat în el. 
Perfectul simplu al verbului-predicat („Când deodată tu răsărişi în cale-mi,/ Suferinţă tu, dureros de dulce”) indică incizia fulgerătoare a „riscului tragic”, care are drept consecinţă o ruptură de plan ontologic. 
Schimbarea survenită aduce cu ea o altă valorizare, una morală, a traiectoriei existenţiale. 
De la contemplaţia încă orgolioasă a vieţii dedicată solitudinii nobile („Ochii mei nălţam visători la steaua/ Singurătăţii”), fiinţa umană este obligată să coboare în caznă printre „cele mai de jos ale pământului” („Până-n fund băui voluptatea morţii/ Nendurătoare”), acolo unde pregustarea de-o clipă a morţii (tot un perfect simplu, băui) transformă radical existen­ţa-în-lume a poetului. 
Noua existenţă-în-lume este suprareliefată în raportarea poetului la elementele lumii, cele din urmă devenind neputincioase în faţa surpării eului: „Focul meu a-l stinge nu pot cu toate/ Apele mării”.
Dureroasă până la paroxism este şi raportarea la sine: „De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,/ Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări”. 
Intensa ardere, coroborată cu o diminuare (kenotică) a sinelui, face improbabilă chiar o înviere de tip mitic: „Pot să mai reînviu luminos din el ca/ Pasărea Phoenix?” 
Această pierdere de sine, rezultând din­tr-o moarte lipsită de orice fel de înviere, este, la Eminescu, forma cea mai gravă de alienare prin care poate trece un om. 
În cazul poetului român, înstrăinarea (alienarea) nu goleşte de sens doar viaţa, ca la Heidegger şi la alţi filosofi existenţialişti, ci şi moartea. 
În acest punct, existenţialismul eminescian (dacă ni-i îngăduit să-l numim astfel) se deosebeşte de existenţialismul filosofic, apropiindu-se de ceea ce este cunoscut ca fiind existenţialismul creştin. 
Sensul morţii, în context creştin, nu poate fi ­altceva decât „moartea biruită” prin înviere.
Numai unui creştin moartea îi poate apărea ca rea sau bună
Spre deosebire de Ion Negoiţescu, care, în spaţiul unei lecturi prea apăsat literale a Odei, găseşte că „mântuirea” din a­ceastă poezie este una de tip estetic, fără nici o legătură cu mântuirea creştină, noi credem că lucrurile stau altfel. 
Doar în contextul existenţialismului creştin se vorbeşte nu doar despre o viaţă alienată şi alienantă, ci şi despre o moarte cu aceste atribute.
Numai unui creştin moartea îi poate apărea ca fiind rea sau bună. Şi ea este bună doar atunci când este egală cu „moartea morţii şi învierea vieţii” (citând un vers eminescian din Rugăciunea unui dac).
Dar limanul morţii liniştite nu poate fi un liman de înviere atât timp cât omul petrece în amestec cu lumea şi patimile ei. 
Poate de aceea, în Odă, despărţirea de lume şi de cele ale lumii este tranşantă: „Piară-mi ochii turburători din cale-mi/ Vino iar în sân, nepăsare tristă”. 
Metafora „ochi turburători” indică, ce-i drept, mistuirea erotică, ce reprezintă, în cadrul universului sufletesc al eului poetic, puterea suverană a „robirii” de lume. 
Despărţirea de lume înseamnă, de aceea, eminescian vorbind, renunţarea la iubire, care nu poate surveni în afara cuceririi „nepăsării”. 
E vorba însă de o paradoxală „nepăsare tristă”, ­expresie contradictorie, după cum o consideră unul dintre cei mai fini cunoscători ai limbii poetice eminesciene, D. Caracostea (Arta cuvântului), o sintagmă care „indică dinamica unor sentimente contrarii”.

Finalul Odei, variaţie liberă a unui motiv psalmic
Din perspectiva noastră, cele două versuri de mai sus subliniază caracterul paradoxal al renunţării la lume. 
Departe de ceea ce se înțelege în mod comun prin renunțarea la lume, orice reuşită pe acest tărâm (agonic) rămâne, pe latura ei pur omenească, parţială. 
Liniştea (nepăsarea) nu-i niciodată deplină, pentru că nici omul durerii (al tristeţii) nu se şterge, chiar când ar ajunge la un nivel de pacificare. 
Un argument suplimentar conţin versurile finale ale Odei („Ca să pot muri liniştit, pe mine/ Mie redă-mă!”), versuri considerate a fi cheia de înţelegere a întregii poezii. 
Cum şi sunt, mai ales în spaţiul interpretării poemului eminescian din perspectiva existenţialismului creştin.
În opinia noastră, versurile finale ale Odei eminesciene („Ca să pot muri liniştit, pe mine/ Mie redă-mă!”) pot fi citite şi ca o variaţie liberă a motivului psalmic din versetele: 
„Căci străin sunt eu la Tine şi străin ca toţi părinţii mei./ Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi” (Psalmul 38, 17-18). 
Ca şi Psalmistul odinioară, poetul trăieşte proximitatea morţii ca pe o supremă încercare. 
El, ca orice om, are nevoie de toată puterea vieţii lui, risipită în ani mai mulţi sau mai puţini, ca să poată muri. 
Omului care moare i se cere un maximum al propriei sale prezenţe, ca să se poată integra Prezenţei divine. 
El trebuie să fie capabil să se restituie întreg pe sine, în moarte, ca să se poată descoperi întreg în Dumnezeu. 
În această întregire în Dumnezeu stă liniştea morţii ori moartea liniştită („Ca să pot muri liniştit”). 
O asemenea moarte ar putea fi „moartea morţii şi învierea vieţii” (Rugăciunea unui dac), iar Oda (în metru antic) acestei morţi îi este închinată, ei îi face elogiul."

(Prof. Lucia Cifor - "Odă (în metru antic), o interpretare în cheie creştină")

                                                        ***

sâmbătă, 20 octombrie 2018

vineri, 19 octombrie 2018

Ușa sufletului...(Jocul cuvintelor nr.192)

Pe celălalt mal, soarele s-a strâns într-un punct rătăcit dintr-un semn de întrebare.
Încet, acel loc, devine izvor de umbre ce vor ține ascunse voaluri din tomnatica despletire ruginie.
La ușa lăuntrului meu, sufletul strecoară-n bătăile inimii, mesajul său ... că este prezent și îi e bine.
Râd, și vom râde-mpr
eună în visul din care vom ieși abia mâine.



                                               ***

(12 cuvinte: umbre, ține, întrebare, ascunse, strâns, ruginie, punct, râd, loc, mal, despletire, său.)

joi, 18 octombrie 2018

miercuri, 17 octombrie 2018

marți, 16 octombrie 2018

Sindromul broaștei fierte sau cum poți să-ți distrugi viața


"Atunci când pericolul e evident, când vedem moartea cu ochii, cum se spune, reacționăm imediat pentru a ieși din acea situație periculoasă ori pentru a ocoli dezastrul. 
Instinctul de conservare e prompt.
Arde, fugi. 
Vin apele revărsate, o tai pe un loc mai înalt, unde să nu ajungă puhoaiele. 
E furtună, închizi geamurile casei și pui lucrurile din curte la adăpost, ca să nu le distrugă vântul și ploaia. 
E cutremur, stai în cadrul ușii, nu te repezi pe casa scărilor, și încerci și o rugăciune.
Reacționăm rapid la pericolele evidente și nu le conștientizăm adesea ori le bagatelizăm pe cele nevăzute, care ne afectează în timp, an cu an, din natură, alimentație și relațiile cu semenii. 
Când însă răul ne este servit în doze mici, nu-l luăm în seamă sau îl observăm, dar alungăm gândul care ne spune “Fugi!“ și încercăm să ne adaptăm la rău pentru a merge mai departe. 
Pe un drum greșit, după cum a demonstrat experimentul expus mai jos.

O teorie care ni se aplică și nouă
Totul a pornit de la un experiment de laborator din secolul al XIX-lea. 
S-a observat atunci că o broască aruncată într-o oală cu apă fiartă va sări imediat din oală ca să-și salveze viața. 
Însă dacă broasca este pusă într-o oală cu apă rece, iar temperatura apei este crescută progresiv, organismul broaștei se va adapta, încet, încet, la temperatura tot mai ridicată. 
Și când apa va ajunge fierbinte de nesuportat, broasca va muri, pentru că nu va mai avea energie să sară din oală.
Toată energia ei a fost consumată în procesul de adaptare la mediul tot mai agresiv.

In timpurile moderne, psihologii au preluat acestă teorie a broaștei fierte, constatând că are multe în comun cu felul în care reacționează oamenii în mediile agresive. 
Și noi, exact ca broscoiul din experimentul biologic, reacționăm prompt în fața unei amenințări clare: fugim, țipăm, lovim, ne apărăm cumva. 
Dacă amenințarea este tăcută, oarecum îndepărtată sau de o intensitate suportabilă, ne adaptăm. 
Este vorba despre sindromul broaștei fierte.
Ducem astfel pe picioare boli care nu dor foarte tare, rămânem în relații toxice sau care nu ne mulțumesc îndeajuns, la gândul că ne vom descurca cumva, acceptăm, la munca, sarcini care nu ne plac sau pentru care nu suntem plătiți, pentru că ele nu ni se impun brusc – poate așa am reacționa prompt! – ci ni se pun în spinare, rând pe rând, cărămizi ușoare. 
Și când simțim că am ajuns la capătul puterilor, clacăm, pentru că toată energia ne-am consumat-o în procesul de adaptare. 
Nu mai avem putere, nici fizic, și nici psihic, să sărim din „oala cu apă fierbinte”.

Cum să recunoști situațiile periculoase?
Procesul de adaptare la un mediu ostil nu este, în esență, un lucru rău. 
Totul e să știm când să spunem „stop“, pentru a nu atinge faza critică, faza în care ne simțim storși de energie, incapabili de a mai lua decizii ce pot duce la schimbări în bine.

Sănătate
Pericole care ne ucid lent: poluarea atmosferică, fumatul, consumul de alcool, hrana intens procesată, soarele, aditivii din mâncare și din cosmeticele de proastă calitate. 
Evită-le, pe cât posibil, pentru că pot duce la cancer și la alte afecțiuni grave care, odată instalate, sunt dificil sau imposibil de vindecat.

Psihic
Pericole care ne ucid lent: oamenii toxici, vampirii energetici, iubirile neîmpărtășite, umilințele pe care le acceptăm din dragoste, prieteniile din interes, violența verbală, prejudecățile, complexele. Îndepărtează-te până nu e prea târziu de tot ce simți că-ți face rău. Nu căuta scuze, nu aștepta să se schimbe în bine ceva – șansele sunt mici, iar energia ta psihică nu e inepuizabilă.
Apelează, la nevoie, la un psiholog.

Carieră
Pericole care ne ucid lent: munca pe care nu o facem cu plăcere, bullyingul, tăierile de salariu, posturile pentru care suntem subcalificați sau supracalificați, atmosfera de lucru încordată, sentimentul de epuizare fizică și/sau psihică, violența verbală, hărțuirea sexuală, lipsa satisfacțiilor sufletești și bănești. 
În timp, aceste elemente generează frustrări tot mai mari, subminează încrederea în propria persoană și în propriile abilități profesionale. 
Apar sentimentele de ratare, de blazare, se instalează frica de schimbare, senzația că orice ai face nu va fi mai bine, că oricum nu-ți vei găsi altceva de lucru, că nu ai valoare pe piața muncii și mai bine reziști și te mulțumești cu ce ai.

Te recunoști în vreunul dintre aceste portrete? 
Dacă da, schimbă cât mai repede ceva! 
Sari din oală! 
Nu te obișnui cu răul, salvează-ți viața!"


articol net



luni, 15 octombrie 2018

- pink mondays


initiativa: cybershamans.blogspot.ro


sâmbătă, 13 octombrie 2018

"Sunset limited" - 2011



Suprema revolta a omului – aceea de a nu dori sa existe...


vineri, 12 octombrie 2018

Provocare muzicala (12): Când EL va veni ...


"Și am auzit, ca atare, zgomotul tunetului.
Una din cele patru fiare care ziceau:" Vino și vezi! "
și am văzut, licărind un cal alb."

Există un om ... ce poartă un nume,
EL va decide cine va fi eliberat și cine va fi vinovat
Lumea nu va fi tratată în mod egal,
Va fi o scară de aur, care va ajunge în jos
Când EL ... va veni.

Părul de pe braț, ti se va ridica,
Vei lua cina, iar teroarea va fi la fiecare înghițitură
Vei lua parte la ultima cupă oferită,
Ori vei dispărea, în pământul olarului?
Când EL ... va veni.

Vei asculta trâmbițele și fredonările
O sută de milioane de îngeri vor cânta...
Mulțimea se va înălța ...
Unii cântă alții vor plânge,
Unii se vor naște alții vor muri
Este Alfa și Omega, împărăția Lui vine,
Iar în vâltoarea coroanei de spini...
Fecioarele se pregătesc să aprindă candelele,
În vâltoarea coroanei de spini...
Să protestezi va fi greu pentru tine.

Până la Armaghedon nu există șalam, nici un șalom.
Atunci Tatăl își va chema puii în casă,
Cel înțelept se va închina înaintea tronului.
Iar la picioarele Lui își vor arunca coroanele de aur,
Când EL ... va veni.

Cine este nedrept, rămâne nedrept
Cine este neprihănit, rămâne neprihănit
Cine este imoral, rămâne pătat
Vei asculta cuvintele scrise,
Când EL ... va veni.

Vei asculta trâmbițele și fredonările
O sută de milioane de îngeri vor cânta...
Mulțimea se va înălța ...
Unii cântă alții vor plânge,
Unii se vor naște alții vor muri
Este Alfa și Omega, împărăția Lui vine,
Iar în vâltoarea coroanei de spini...
Fecioarele se pregătesc să aprindă candelele,
În vâltoarea coroanei de spini...
Să protestezi va fi greu pentru tine.
Chintalul va fi măsura și nu lira și penny,
Când EL ... va veni.

"Și am auzit un glas în mijlocul celor patru fiare. Și m-am uitat și am zărit un "cal palid"
şi numele celui ce ședea pe el era Moartea,
iar Iadul venea cu el".

(- tradus: Dana Kósa)


- initiativa : Carmen

joi, 11 octombrie 2018

"Il Volador - familie si cernerea"



"E timpul cernerii!, ne avertizează preotul Adrian Singurov, la 6tv

- Stiati ca sunetul a precedat lumina? 

Până să apară lumina, Dumnezeu întâi a gândit si apoi a rostit: "Sa fie Lumina!"
- Cunoașterea nu este sinonima cu a avea cunoștințe pentru ca ea se transmite numai prin empatie, printr-o incandescență emoțională.
- Fiți atenți la burtiera afișata la programele de știri TV; uneori o informație de genul: "In jurul planetei s-au observat 5 nave uriașe extraterestre!", apare doar o singura data si atât, ea nu se mai repeta.
- Matrix e o realitate si nu doar un film; entități întunecate au existat si exista si acum printre noi de 2,5 miliarde de ani, posedandu-ne existența. 

Dacă ii veți citi pe Carlos Castaneda si pe Eckart Tolle veți primi si confirmări.
- Omul deține un vehicul ezoteric numit Merkaba sau corpul luminii taborice, de slava, cu care se poate teleporta, levita, experimenta ubicuitatea etc. 

Combustibilul acestui vehicul este reprezentat de energia Kundalini = energia sexuală.
- Ce Inseamna trezire spirituala si salt cuantic? 

Răspunsul sta in înțelegerea faptului ca noi toți nu suntem separați ci reprezentam o singura entitate colectiva.
- Uniunea dintre bărbat si femeie nu e de natura pământeană ci cosmica, e unirea celor 2 polarități yin si yang care au format cândva omul androgin si care împreuna pot crea tot un vehicul Merkaba.
- Pe Pământ a apărut de curând un înger numit IL SEPARATIO, îngerul primordial care a separat întunericul de lumina iar acum face cernerea separând "grâul de neghina" sau poate chiar mama de fiu.
- Nu exista libertate fara a alege una din cele 2 variante polarizate: stânga-dreapta, bine-rău, lumina-întuneric etc.
- S-a terminat cu: "Fă-te frate cu dracul ca sa treci puntea!" 

Dă-i voie doar sufletului sa facă alegerea inainte ca răul sa somatizeze. 
Fă asta acum căci timpul s-a scurtat!"

***
"Abia acum îți dai seama cine este cu-adevărat credincios, cine, cu adevărat, merită să poarte numele de creștin; cel care are dreptul să pună piciorul într-o biserică, care are dreptul să-și facă o cruce, care are dreptul să-și ridice, vreodată în viața lui, privirea la cer sau să aibă dreptul să se uite în jos. 
Că nici în jos nu ai voie să te uiți. În jos e sângele mucenicilor, martirilor, sângele lui Hristos, care a ajuns, prelingându-se pe Sfânta Cruce, până la pământ; a îmbibat pământul și a sfințit pământul. 
Deci nici în pământ nu ai voie să intri tu, cel care te delimitezi în halul ăsta, îngrozitor, de legile lui Dumnezeu, de Hristos și de tot ce este natural, și de tot ce este binecuvântat de Dumnezeu. 
În clipa în care ai făcut asta, ai ieșit din Creație, ai ieșit din legea firii, legea naturii.”
(Părintele Adrian Singurov, în duminica referendumului pentru familie)


miercuri, 10 octombrie 2018

- miercurea fara cuvinte (230): Ziua Verdi, o încântare





                                                       - initiativa : Carmen

marți, 9 octombrie 2018

"Si daca iubim inca, naivi, ce sa iubim ?"



-art: Davis Vachon
- cuvintele lui O.Paler


luni, 8 octombrie 2018

- pink mondays


- art by Svezhaya


initiativa: cybershamans.blogspot.ro

sâmbătă, 6 octombrie 2018

"Căci nu există punte între lucruri și tine, ci între tine și imaginile invizibile ce aparțin divinității, imperiului sau dragostei”



“Și vine cel care nu înțelege nimic din ceea ce este important, din cauza unei iluzii de falsă știință, anume de a demonstra pentru a cunoaște. 
Acela, deci, va descoperi ironia, ca armă a neghiobului. 
Căci ea amestecă literele fără a citi cartea. 
Îți va spune: “De ce să mori pentru un templu, care nu e decât sumă de pietre?” 
Și nimic nu-i poți răspunde. 
“De ce să mori pentru o grădină, care nu e decât sumă de arbori și iarbă?” 
Și nu afli nici un răspuns. 
“De ce să mori pentru niște caractere de alfabet?” 
Și cum ai putea accepta să mori?
Dar, în realitate, el distruge, una câte una, bogățiile tale. 
Și refuzi să mori, deci să iubești, și numești acest refuz exercițiu al inteligenței, când, de fapt, ești neștiutor și îți dai atâta osteneală pentru a destrăma ceea ce au făcut alții, pentru a-ți risipi bunul cel mai de preț: SENSUL LUCRURILOR.
Și când te va învăța această operație care ucide zeii, nu-ți va mai rămâne nimic pentru a respira și a trăi. 
Căci ceea ce contează în primul rând pentru un obiect este lumina cu care-l colorează Civilizația căreia îi aparții. 
Astfel, piatra căminului e dragoste, Steaua este parte a regatului divin, sarcina pe care ți-o dau este cinste regească. 
Și ecusonul semn al dinastiei. 
Dar ce ai putea face cu o piatră, o sarcină, o cifră ce nu ar fi luminate în acest fel? [...]
Căci nu există punte între lucruri și tine, ci între tine și imaginile invizibile ce aparțin divinității, imperiului sau dragostei”

Antoine de Saint-Exupéry
“Citadela”

(- art: Katya Kozunenko)

vineri, 5 octombrie 2018

joi, 4 octombrie 2018

Știu că...



- Nu știu să cânt decât la pianul uitat în pustie, rămas cu vo câteva clape sprijinite pe scorburi de carii...
Nu știu cum de, sub degetele mele prelungi, 
Rachmaninoff răsună, iar rugina bănuitele corzi, vibrează a rapsodie...
Nu știu cum de stiu  că numa-n sânge e-o cale pe care mintea nu poate s-apuce...



miercuri, 3 octombrie 2018