.

"Etica: efortul seninătății de a înțelege lacrimile."
(Andrei Pleșu)

marți, 18 iulie 2017

Marc Chagall:


"SCARA LUI IACOV


Eu umblu prin lume ca prin pădure -
pe mâini şi picioare.
Frunza din pom, iată, cade
în suflet frică trezindu-mi.
Pictez toate astea, învăluite de vis
ninsoarea acoperă codrul - tabloul meu
priveliştea din cealaltă parte
unde
mă aflu deja de ani îndelungaţi.
Şi aştept să fiu îmbrăţişat de minuni nepământene
ce mi-ar încălzi inima, spaima mi-ar goni.
Tu înfăţişează-Te, eu Te aştept - de pretutindeni.
Şi ţinându-ne de mâini, ah,
vom zbura împreună, urcând scara lui Iacov.
* * *
Am zugrăvit tavanul şi pereţii -
dansatori, scripcari de scenă
un taur verde, un cocoş neastâmpărat...
Spiritul Creaţiei
vi l-am dăruit
necuvântătorii mei fraţi.
De-acum încolo, în meleaguri supraastrale
unde noaptea-i luminoasă, nu-ntunecată.
... Şi cântecele noastre din nou minunate
auzi-le-vor pământuri substelare
şi seminţeniile ţărilor celeste.
* * *
Sunt feciorul Tău, menit
a se târî pe pământ.
mi-ai dat vopsele-n mână, penelul mi l-ai dat
dar cum ar fi să Te pictez - nu ştiu...
Acest pământ? Cerul? Inima Ta?
Ruinele oraşelor? Fraţii arzând în flăcări?
Ochii mi se umplu de lacrimi, nu văd -
încotro să fug, spre cine să zbor?
Căci există cineva care ne năruie viaţa.
Căci există cineva care ne dă soroc de moarte
şi el anume ar putea să mă ajute
ca tabloul ce-l pictez să lumineze-a bucurie. "



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu