"Spațiul interior, o „ultima frontieră” rar explorată, pentru că „aici” nu există nici sunet, nici imagine, nici gând, nici scop. Mai curând pare a fi un „nimic” care ne sperie, care aduce a încremenire, a lipsă de sens. De aceea preferăm activitatea, fuga în exterior, zgomotul, stimularea, orice... numai să fie „ceva”. „Suntem” activitate, de dimineaţă până seara, din Crăciun până în Paşte şi nu avem timp să ajungem, odată, „acolo”. Cu reflexul întărit al acestui ultramaraton nu mai privim în noi înşine, nu ne mai ascultăm, nu ne mai putem afla „aici”. Pentru că nu este simplu să asculţi „nimicul” după atât zgomot. Pare plictisitor şi ineficient, mai ales pentru că este nevoie de spaţiu şi de timp pentru a reveni... „aici”."
adevarat, nu mai privim in noi, suntem la mii de ani lumina de noi, traim intr-un Univers paralel...
RăspundețiȘtergere