Numa-n clipele dimineților, sub văpaia schimbatoare a luminilor, brațele devin aripi printre așternuturi, încheieturile îmbătrânite ”strigă” senzual în ritualul tăcut al trupului care se-ntinde regăsindu-se cu mine însămi, în simțuri..
Și ca-ntr-un act de jubilație mă ridic către înca o zi.
Iar Dumnezeu apare cântand la tropetă, dându-mi bânci în lume!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu